Călăul şi Elodia

Publicul român e interesat, în marea sa majoritate, de ţâţele Andreei Marin Demnă de o cauză mai bună sărăcia de idei a presei româneşti în materie de politică internaţională.

Publicul român e interesat, în marea sa majoritate, de ţâţele Andreei Marin

Demnă de o cauză mai bună sărăcia de idei a presei româneşti în materie de politică internaţională. Aproape fără excepţie, ziarele de la Bucureşti au mitraliat titluri pompoase pe marginea arestării fostului lider sârb din Bosnia, Radovan Karadzici: "Monstrul", "Călăul", "Măcelarul", "Osama al Europei"… Fără nuanţe, fără explicaţii.

Era de aşteptat ca, trăitori în zona balcanică fiind, ziariştii români să lanseze un regal de articole pe marginea complexităţii fenomenelor din spaţiul ex-iugoslav. Dar, se vede treaba, e mult mai simplu să "analizezi" telenovela Elodia sau să comentezi vestimentaţia doamnei Elena Udrea.

Şi, până la urmă, nu-i nimic de condamnat! Se pare că publicul român e mai interesat, în marea sa majoritate, de ţâţele Andreei Marin, de fiţele Mihaelei Rădulescu sau de serialul de amor dintre Elena Băsescu şi Andrei Hrebenciuc. Să-i fie de bine!

Totuşi, era de aşteptat ca, pentru acea mică parte a cititorilor care priveşte mai sus de decolteu, presa să trateze matur acest subiect şi nu în clişee copiate direct din cancelariile occidentale. Bunăoară, cititorul român ar fi meritat să afle de ce "călăul" Karadzici este, pentru foarte mulţi sârbi, un erou?

De ce Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie are pe lista criminalilor de război numai sârbi? Ar mai fi meritat să afle că în Balcani nu se aplică formula simplistă, atât de îndrăgită de americani, alb şi negru. Că sunt multe nuanţe de gri.

Că primele focuri în anii '90 au fost trase de miliţiile croate. Ai căror combatanţi, mulţi dintre ei, se revendicau din ustaşii care, în anii '40, au masacrat 300.000 de sârbi, 70.000 de evrei şi 30.000 de ţigani, lagărul de la Jasenovac nefiind cu nimic mai prejos decât cel de la Auschwitz.

Ar fi meritat să mai afle că în Balcani toţi au avut şi mai au ceva de împărţit: croaţii cu sârbii, sârbii cu bosniacii musulmani, croaţii cu bosniacii musulmani, albanezii cu sârbii… Că nici luptătorii musulmani din Bosnia n-au fost chiar nişte sfinţi, iar albanezii din Kosovo nici atât.

Dar iată că istoria reţine numai dreptatea învingătorilor, iar lumea cântă după partitura puternicilor ei. Conflictul din spaţiul ex-iugoslav are rădăcini adânci - istorice, religioase şi etnice. Şi merită tratat în toată complexitatea lui. Mai ales în România, unde nu suntem nici departe, nici străini de toate aceste frământări, despre care ne facem iluzii că ar fi fost stopate prin Pax Americana.