Călător în Ţara Armelor

Reporterul "Adevărul" a descoperit în Găgăuzia că un Kalaşnikov îngropat nu este o povară Dincolo de Cimişlia, şoferul a început să înjure: drumul se îngustase şi se

Reporterul "Adevărul" a descoperit în Găgăuzia că un Kalaşnikov îngropat nu este o povară

Dincolo de Cimişlia, şoferul a început să înjure: drumul se îngustase şi se transformase într-o potecă mai largă, de pământ bătătorit. Să opreşti un rus din înjurat este la fel de riscant precum a susţine sloganul "Vodka, connecting people" într-o distilerie scoţiană de whisky. Tac şi privesc pe geamul maşinii. Este foarte cald şi praful din aer sufocă totul, până la plămâni şi plante. Suntem la două ore distanţă de Chişinău şi ne apropiem de una dintre cele mai nesigure zone din Republica Moldova: ţara găgăuzilor, Gagauz Yeri, cu capitala sa Comrat, fostă Komur At ("Calul negru").

La Comrat este ca în Ferentarii bucureşteni sau ca în Piaţa Chiliei din Constanţa: cine nu sparge seminţe, vinde seminţe. Este o atmosferă de trândăvie orientală, o împietrire de târg provincial. Găgăuzii şi-au obţinut autonomia faţă de Republica Moldova, dar este clar că nu au ştiut ce să facă cu dânsa: se vede asta în mormanele de gunoaie din albia râului Ialpug, în sărăcia clădirilor publice, în străzile de pământ şi în mulţimea simbolurilor bolşevismului. Descopăr cu spaimă că oraşul găgăuz Comrat este doar o comună mai răsărită, despre care unii spun că miroase a praf de puşcă.

Flinta găgăuză fără ghinturi

O populară pildă din Găgăuzia contemporană pretinde că "un Kalaşnikov îngropat nu este o povară". Conform unor statistici ale poliţiei speciale autohtone, în Găgăuzia există cel mai mare număr de arme nedeclarate din Republica Moldova, aflat în posesia civililor. "Armele au fost aduse în anii '90, în perioada conflictului găgăuzilor cu moldovenii, de grupările de crimă organizată din Ucraina sau de separatiştii transnistreni. Au fost şi unităţi ruseşti - cum este cea dislocată la Bolgrad, în Ucraina, de unde s-au adus arme găgăuzilor. Ei nu folosesc arme cu ţeava ghintuită, asta este una dintre caracteristicile acelei zone - se duce glonţul mai bine", ne declară surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Moldova. La cele două amnistii acordate de guvernul moldovean, s-au predat câteva puşti şi o mulţime de grenade artizanale. Oficial, armele găgăuzilor se află doar la braconieri şi vânătorii cunoscuţi din zonă. Neoficial însă, se ştie că armele sunt păstrate în multe gospodării din Comrat sau Vulcăneşti, deoarece găgăuzii nu au încredere în autorităţile moldovene. "Dacă începe iar conflict cu Moldova, trebuie să ne apărăm", ne spune Vanyk, unul dintre locuitorii din Comrat.

Pe bulevardul Lenina

E blondă, subţire, profil de rusoaică îmblânzit cu vreun ascendent latin. În faţa Judecătoriei locale, situată, evident, pe strada Lenina, câţiva găgăuzi joacă table şi sparg seminţe, iar ea tocmai s-a oprit şi se uită la dânşii. Judecătoria este mică, poţi să îngrămădeşti în ea o redacţie modestă, cu tot cu măturătorese. "Ei îs mai prudenţi, găgăuzii, au poate oleacă de respingere faţă de moldoveni sau faţă de români, cum îşi zic unii, da' nu umblă cu armele, aşe cum se zice", ne explică Olea Strătiev după ce se gândeşte puţin. Fata este una din puţinele persoane care vorbeşte limba română în capitala Găgăuziei, Comrat. Cu o fluturare de mână, Olea năruie repede o iluzie: nu, n-are de gând să mai rămână mult în Comrat nici ea, ar vrea să plece repede, dincolo de Ţara Armelor, de Găgăuzia. "Fiiiuuiit, şi mi-s plecată de cum am venit", arată ea cum va porni la drum, fluturând o palmă subţire, de textilistă cu normă dublă. "Oamenii sunt aşa, mai simpluţi aice. Aşe mi-i de urât, Doamne, că aş pleca şi mâne în Italia!", răbufneşte. Strătieva are 22 de ani şi niciun regret în urmă. Ba parcă ar exista ceva: regretul că toate drumurile duc la Roma, iar ea nu l-a găsit.

Dragoste de găgăuz

Olea este născută într-un sătuc din raionul învecinat Găgăuziei, Cantemir, o zonă populată cu români basarabeni. Găgăuzii sunt cunoscuţi precum "gasterbaiteri", adică muncesc în străinătate, în special în Rusia, să mai pună o rublă peste alta. Aşa a întâlnit unul dintre găgăuzii aceştia "care umblă", s-a îndrăgostit de el şi l-a urmat la Lishivinovka, într-o periferie a capitalei Comrat, care poate fi tot atât de bine capătul lumii. "Noi vorbeam româneşte în casă, dar aice toată lumea vorbeşte ruseşte sau găgăuză, căci şi găgăuzii au limba lor", explică ea. Fata este studentă la Universitatea locală din Comrat ("La Ieconomie!", completează ea cu un soi de emfază, o să numere, adică, mai târziu, ruble şi lei moldoveneşti), dar s-ar fi dorit cu studiile la Chişinău. Spune că nu are prea multe distracţii acolo (uneori, în duminici, fac "şeslîk", adică nişte carne friptă la iarbă verde) şi că în majoritate stă acasă şi munceşte.

"Cu găgăuzii ne împăcăm…"

O anumită cultură politică locală există, oamenii merg regulat, de exemplu, să îl aleagă la urne pe başkan, liderul suprem la Republicii găgăuze. Se mai adună uneori la un vin să vorbească politică, să comenteze drumurile preşedintelui Putin sau ale lui Voronin, preşedintele moldovean. "Cu găgăuzii ne împăcăm, că doar stăm vecini, ei îs turci creştinaţi şi bulgari, aţi văzut câte cruci au pe stradă, cu ce să se ocupe şi ei?, fac comerţ, merg la Odessa, în Ucraina, sau în Turcia şi cumpără ieftin. Apoi - iaca na!, revând bine!", spune Olea. "Eu mă simt în siguranţă aici, dar nu de arme vreu să plec de aici, mi-i de urât". Strătieva tace: o să plece acum spre casă şi mâine, "de urât", o să înceapă o nouă zi aici, la capătul pământului, în Ţara Armelor.

Cu găgăuzii ne împăcăm, că doar stăm vecini, ei îs turci creştinaţi şi bulgari, aţi văzut câte cruci au pe stradă, cu ce să se ocupe şi ei?, fac comerţ, merg la Odessa, în Ucraina, sau în Turcia şi cumpără ieftin. Apoi - iaca na!, revând bine!
Olea Strătiev