Burse pentru absolventi, masteranzi si cercetatori in tarile baltice
0Oficiul National al Burselor de Studii in Strainatate (ONBSS) a lansat cateva oferte de burse in Norvegia si in Suedia. 15 burse in universitati si institute norvegiene Consiliul Cercetarii din
Oficiul National al Burselor de Studii in Strainatate (ONBSS) a lansat cateva oferte de burse in Norvegia si in Suedia.
15 burse in universitati si institute norvegiene
Consiliul Cercetarii din Norvegia a transmis, recent, oferta de 15 burse pentru stagii cu o durata de 1-10 luni, oferta adresata licentiatilor, masteranzilor si cercetatorilor romani, in toate domeniile de studiu si cercetare, inclusiv arta, in universitati acreditate sau institute de cercetare din Norvegia, pentru anul universitar 2006-2007. Ca sa se inscrie la concursul de dosare, potentialii candidati trebuie sa fie cetateni romani cu domiciliul stabil in Romania, sa nu depaseasca varsta de 40 de ani, sa aiba o scrisoare de invitatie de la un membru al personalului stiintific al institutiei care ii primeste, sa cunoasca bine engleza sau norvegiana (daneza/suedeza). Printre altele, dosarul trebuie sa cuprinda un CV, un proiect de studiu/cercetare/creatie artistica, recomandari din partea a doi profesori universitari din Romania, o lista de lucrari publicate, un atestat de cunoastere a unei limbi straine acceptate pentru stagiu in tara respectiva. Termenul-limita de depunere a dosarelor de candidatura la Registratura MEC din str. Spiru Haret, nr. 12, Bucuresti - 20 decembrie 2005.
Studii in Suedia
Conform ofertei de burse transmise de Institutul Suedez, durata maxima a perioadei pentru care se acorda o bursa este de trei ani, in transe de cate un an academic (9 luni), dar poate acoperi si o perioada mai scurta. In plus, nu se acorda bursa pentru un ciclu complet de studii care sa permita obtinerea unui titlul doctoral si nici pentru studierea limbii suedeze la un nivel de baza. Candidatii trebuie, in primul rand, sa cunoasca bine limba engleza si/sau suedeza. Pentru studiile de masterat, procedura este urmatoarea: candidatii trimit cerere de inscriere intr-un anumit program masteral direct la institutia suedeza de invatamant superior, specificand ca solicita o bursa. Lista programelor de masterat e disponibila la adresa: www.studyinsweden.se, iar selectia finala e realizata de Institutul Suedez. In cazul studiilor partiale de doctorat si studiilor postdoctorale, amatorii trebuie sa obtina o scrisoare de invitatie de la universitatea care confirma primirea la studii. Formularul de inscriere poate fi descarcat de pe site-ul amintit mai sus, pana pe 15 ianuarie 2006, data care reprezinta, de altfel, si termenul limita de primire prin posta a solicitarilor catre Institutul Suedez, la adresa Box 7434, 103 91 Stockholm. Mai multe detalii, despre ambele oferte de burse, puteti afla accesand site-ul Ministerului Educatiei: www.edu.ro.