Bucureşti: Motocicliştii, implicaţi în aproape 160 de accidente rutiere în Capitală | adevarul.ro

Bucureşti: Motocicliştii, implicaţi în aproape 160 de accidente rutiere în Capitală

Publicat:
Ultima actualizare:
0

În primele patru luni ale anului, motocicliştii şi mopediştii au fost implicaţi în aproape 160 de accidente rutiere produse pe străzile Bucureştiului.

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Capitalei, accidentele s-au soldat cu decesul unei persoane, faţă de opt anul trecut, rănirea gravă a 32, faţă de 54 în 2008) şi rănirea uşoară a 147 de persoane,  faţă de 168 în 2008.

Accidentele au fost cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers, de neacordarea priorităţii de trecere şi de viteza excesivă a motocicliştilor şi mopediştilor, care au pierdut controlul vehiculelor şi au căzut lovindu-se de carosabil.
Cele două categorii de participanţi la trafic au fost implicate în câte 79 de accidente fiecare.

Mopediştii şi motocicliştii au stat la originea a 65 de accidente (41%) din totalul celor 158 produse. În celelalte 93 (59%) de accidente, vinovăţia a aparţinut celorlalţi participanţi la trafic, în cea mai mare parte conducători auto.

Conform prevederilor legale, motocicliştii şi mopediştii au obligaţia să folosească permanent, ziua, luminile de întalnire, să poarte în timpul mersului căşti de protecţie omologate, să-şi asigure permanent un spaţiu suficient de frânare, să nu facă slalom printre autovehiculele aflate în mişcare, să nu depăşească viteza legală de deplasare.


 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite