Bucureşti: Circulaţia va fi închisă în zona Arcului de Triumf
Traficul rutier va fi închis, astăzi, între orele 20.00 şi 22.00, în zona Arcului de Triumf din Capitală, în vederea organizării evenimentului ce marchează arborarea drapelului Uniunii Europene, înaintea Zilei Europene.
Circulaţia va fi închisă pe segmentul central al şoselei Kiseleff, între piaţa Presei Libere şi piaţa Arcului de Triumf, pe Bulevardul “Alexandru Constantinescu”, dinspre Bulevardul Mărăşti spre piaţa Arcului de Triumf, pe Şoseaua Kiseleff, între piaţa Arcului de Triumf şi Strada Pictor “Mirea”, pe Bulevardul “Constantin Prezan”, dinspre piaţa Arcului de Triumf spre Piaţa “Charles de Gaulle”, a anunţat Poliţia Capitalei.
Circulaţia autovehiculelor se va desfăşura normal, dinspre piaţa Charles de Gaulle către piaţa Arcului de Triumf şi în continuare către piaţa Presei Libere.





















































