Blues pentru generaţia "ColesteRolling Stones"

Îmi era dor de lumea asta. Practic am părăsit-o de 15 ani, când mai scriam sau mai prezentam turneele cu "Compact"-ul lui Peter şi al lui Laghia. Ideea te intrigă: "Blues pentru tata".

Îmi era dor de lumea asta. Practic am părăsit-o de 15 ani, când mai scriam sau mai prezentam turneele cu "Compact"-ul lui Peter şi al lui Laghia. Ideea te intrigă: "Blues pentru tata". Bănuiam că se referă la noi, generaţia de taţi crescuţi cu Beatles, Cream, John Mayall, Alexis Korner, Rolling Stones, a cărei bucurie se împlineşte abia acum: vin "stoneş-ii" la Bucureşti.

Ne-am bucurat noi, cei din generaţia ColesteRollingStons! Şi aşa e. Dar până să aflu mă gândeam la titlul albumului trupei Jethro Tull, "Too Old to Rock and Roll, Too Young to Die" şi îmi dădeam seama că poate fi aşa: prea bărtrâni pentru rock-and-roll şi prea tineri să murim. Da, concertul de la Sala Mare a TNB a fost dedicat taţilor lor. Ai rock-erilor. Promotorul chestiei, Mike Godoroja. El a şi deschis ostilităţile cu Blue Spirit. Şi cu părinţii în sală.

Blues de calitate, cu text în română. Chitaristul solo al trupei, Junior-Florin Giuglea, e de mare viitor. Au venit apoi Timpuri Noi cu Artanu. Cu băşcălia, cu sarcasmul lor, uneori şi sexual; merge, dă bine şi nu e vulgar, e ironic: "Adelin"(//"sunt vascularizat pe deplin") ,"NATOlănit-o",'Mi-e dor de tata", splendidă şi mişcătoare baladă rock în consonanţă cu tema concertului. A fost apoi o repriză lirică: Pittiş din Cosaşu, Radu Stanca versuri şi muzică Dylan ("Mr. Tambourine Man") şi un succes vechi din perioada "Colibri". Succes. La fel, cuplul Cornelia Dumitrescu- Mihai Babuşka: dans, plasticitate, melodicitate.

Un jam-session cu Timpuri Noi (fără Artanu) plus Godoroja cu fabulosul muzicuţist Marcian Petrescu. Blues de calitate şi atmosferă. Chitaristul solo, Dan Iliescu, aclamat la scenă deschisă. E un mare chitarist, fără dubiu: viteză, nuanţă, tuşeu, sensibilitate, feeling.

...Şi, iată-i pe Iris. Idoli. Zei. Electrizanţi. În câteva secunde, Minculescu domină sala. Un omagiu lui Robert Plant, marea voce de la Led Zeppelin: Whole Lotta Love. Cristi e în voce. Şi ce voce! Puştimea chiar nu realizează. S-a obişnuit. Acum 25 de ani afirmam că este cea mai mare voce rock din România. Acum adaug că nu s-a născut nimeni să-l întreacă. În România - ţara de blestem a lui Minculecu. Dacă se năştea măcar în Franţa, nu zic Anglia, nu zic SUA. Mamăăăă!

Spectacol. Lume în picioare. Se ştiu toate textele pe de rost. La piesa "Iris", Cristi nici
nu mai cântă. Dirijează sala. Emoţionant. Tuşant. Public eterogen ca vârstă (de la ras în cap cu coamă, la "chelie naturală"), ca vestimentaţie (costum-cravată, blugi, vestă pe pielea goală), ca ideologie (ştiu doar ce am eu în cap şi e de-ajuns). Lume potolită, fluierături specifice şi atât, dar unde trebuie. Nu golăneli. Nu excese. Nu isterii. Se pare că maneliştii, prin excesele lor, furate din rock, au potolit publicul sincer rock-and-roller. Recunoştinţă eternă, copii minune! Apoi, publicul era totuşi alcătuit din oameni serioşi aflaţi într-o sală de teatru, chiar Naţional, chiar dintr-o Capitală. Nu un hangar. Sau siloz. Acolo, poate...

Mi-a revenit gustul de rock, egal libertate decentă, egal lipsă de prejudecăţi, liberă gândire, liber arbitru. Ne vedem pe 14 iulie, la "Stones". Apoi, pe 31 august. Când Iris face cheful de 30 de ani. Puşti...

Eu am crescut cu Olimpic 64 al lui Piki Inglesis, Coralul lui Dan Lecca, Cometele lui Cico Pop, Sideralul lui Mugur Winkler şi al lui Liviu Tudan, Entuziaştii lui Radu Tănase, Metronomul fraţilor Ureche şi, nu la urmă, Sfinxul lui Dan Aldea. Sunt tânăr, doamnă. Pentru rock and roll.

Asta la vista, rocker-ii tatii!