Blocurile comuniste din Iaşi, lăsate în paragină

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciun bloc din capitala Moldovei nu a fost reabilitat prin programul guvernului Majoritatea blocurilor ridicate la Iaşi în perioada comunistă au probleme structurale grave. Locatarii

Niciun bloc din capitala Moldovei nu a fost reabilitat prin programul guvernului

Majoritatea blocurilor ridicate la Iaşi în perioada comunistă au probleme structurale grave. Locatarii trăiesc cu frica unui eventual cutremur, iar pierderile termice ard la buzunar. Costurile reabilitării sunt uriaşe pentru ieşeni, deşi guvernul şi consiliul local suportă două treimi din fonduri.

Blocurile din cartierul semicentral Podu Roş din Iaşi, ridicate în mare parte în anii '60, au nevoie urgentă de reabilitare. "Jumătate din blocurile cu risc seismic din oraş sunt concentrate în Podu Roş. Deşi mai sunt şi blocuri noi, ele nu pot fi tranzacţionate la preţ de zonă semicentrală din cauza percepţiei cumpărătorilor, care asociază cartierul cu o zonă plină de blocuri vechi", a explicat Andei Baştovoi, agent imobiliar.

Conform reprezentanţilor pieţei imobiliare, în zona semicentrală a Iaşiului, un apartament cu două camere, dintr-un bloc ridicat în 1980, costă aproximativ 75.000 de euro, iar în Podu Roş preţurile pentru apartamente similare sunt cu 15-20% mai mici.

Şi zona Bucşinescu, din apropierea Universităţii Tehnice "Ghe. Asachi", este înţesată de blocuri construite acum 50 de ani. Locatarii spun că vechimea blocurilor se resimte din plin, la factura pentru utilităţi. "Întreţinerea m-a ajuns în iarnă şi 600 de lei pe lună. Se pierde foarte multă căldură, tencuiala exterioară fiind distrusă", susţine Elena Banu, locatară într-un bloc din Bucşinescu.

Reabilitarea, prea scumpă

În ciuda prevederilor ordonanţei prin care blocurile pot fi reabilitate termic dacă proprietarii, guvernul şi consiliile locale suportă fiecare câte o treime din costuri, niciun bloc din Iaşi nu a fost încă reabilitat. "Ni s-au alocat într-o primă etapă fonduri doar pentru şapte imobile.

După ce locatarii au văzut cât de mari sunt costurile lor, au spus că renunţă deoarece nu au bani", a declarat Constantin Neculau, viceprimarul Iaşiului. Ca să nu piardă finanţarea, Consiliul Local va plăti partea proprietarilor de la cinci din cele şapte blocuri, cu condiţia ca locatarii să cedeze primăriei dreptul de folosinţă a teraselor.

Aici se vor construi mansarde care să fie alocate celor fără locuinţă. Unele asociaţii de proprietari din Iaşi au găsit o altă soluţie să-şi reabiliteze blocurile.

"Am permis unor firme private să îşi facă mansarde pe blocuri, în schimbul reabilitării termice a întregii construcţii. Lucrările s-au dovedit însă a nu fi de cea mai bună calitate", susţine Cristian Andrieş, directorul societăţii Termoservice, care se ocupă de administrarea celor mai multe blocuri din Iaşi.

>> Se pierde foarte multă căldură, tencuiala exterioară fiind distrusă.
Elena Banu, locatară într-un bloc vechi de 45 de ani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite