Bisericile maghiare din România îndeamnă comunitatea la vot. „Este esențial pentru viitorul comunității”
0Liderii bisericilor maghiare din România fac apel la credincioși să participe la turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai, subliniind importanța acestui moment pentru viitorul comunității și al întregii societăți.

Reprezentanții celor mai importante biserici maghiare din Transilvania au lansat, pe 8 mai 2025, un apel comun către credincioși, îndemnându-i să participe activ la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 18 mai.
În mesajul lor, liderii religioși subliniază că România se află într-un „moment istoric decisiv”, iar rezultatul alegerilor va influența profund viitorul țării, de la statul de drept și libertatea religioasă, până la orientarea internațională și conviețuirea interetnică.
„Le adresăm credincioșilor Bisericilor noastre îndemnul de a participa cu toții la turul al doilea al alegerilor, în data de 18 mai 2025, și de a sprijini prin votul nostru acel candidat la funcția de președinte care respectă drepturile și valorile tuturor cetățenilor – inclusiv ale comunității noastre –, și care contribuie la conviețuirea pașnică”, se arată în apel.
Liderii bisericilor afirmă că votul ar trebui să meargă către candidatul care poate „contracara forțele politice extremiste, să sprijine dezvoltarea vieții sociale și eficiența administrației publice și să garanteze menținerea României pe calea europeană”.
„Acest lucru este esențial pentru viitorul comunității maghiare, pentru funcționarea nestânjenită a Bisericilor noastre și pentru o conviețuire pașnică și egală în drepturi cu frații noștri români și cu ceilalți concetățeni de alte naționalități”, se mai menționează în document.
Apelul este semnat de opt ierarhi ai Bisericii Romano-Catolice, Reformate, Luterane și Unitariene din România: arhiepiscopul Kovács Gergely (Alba Iulia), episcopul Böcskei László (Oradea), episcopul Schönberger Jenő (Satu Mare), episcopul Pál József Csaba (Timișoara), episcopul Adorjáni Dezső Zoltán (Biserica Evanghelică Lutherană), episcopul Kolumbán Vilmos József (Eparhia Reformată din Ardeal), episcopul Bogdán Szabolcs János (Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului) și episcopul Kovács István (Biserica Unitariană Maghiară).