Biserica Ortodoxă Română, aproape de finalizarea unei replici la Raportul Tismăneanu

Documentul, intitulat "Biserica Ortodoxă Română în anii regimului comunist", tratează problema relaţiei dintre Biserică şi stat, în perioada 1945-1989. Autorii motivează compromisurile BOR

Documentul, intitulat "Biserica Ortodoxă Română în anii regimului comunist", tratează problema relaţiei dintre Biserică şi stat, în perioada 1945-1989. Autorii motivează compromisurile BOR în relaţiile cu autorităţile comuniste prin dorinţa ierarhilor de a păstra "intact" mesajul Mântuitorului, notează NewsIn.

Istoricii şi teologii din Comisia BOR pun într-un context mai larg aservirea Bisericii faţă de stat, susţinând ideea că regimul comunist a folosit mecanisme politice iniţiate de către guvernările interbelice.

Contraraportul se doreşte o nuanţare a concluziilor Raportului Tismăneanu, totodată, BOR exprimându-şi voinţa de a-şi asuma "partea de responsabilitate pentru cele petrecute în acei ani".

În preambulul documentului se arată, însă, că Biserica, "în nici un caz nu poate accepta un tip de discurs care o transformă într-o colaboratoare a regimului comunist, în singura instituţie din România vinovată, alături de PCR".

Istoricul George Enache, unul dintre autorii contraraportului, a declarat pentru News In, ca documentul a fost finalizat încă în timpul vieţii Patriarhului Teoctist, însă, acesta nu a dorit să fie dat publicităţii decât după ce urma să fie citit şi adnotat de către mai mulţi specialişti. Potrivit purtatorului de cuvânt al Patriarhiei, Pr. Constantin Stoica, contraraportul va deveni document oficial doar după ce va fi citit şi comentat în Sf. Sinod.

Raportul Tismăneanu face o trecere în revistă a relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi statul comunist. Lucrarea prezintă evoluţia politicilor şi strategiilor elaborate de PCR în încercarea de a anihila influenţa religiei, nu numai cea ortodoxă, asupra populaţiei care trebuia, în viziunea liderilor politici de la acea vreme, să fie mai ataşată de doctrina comunistă cunoscută ca propovăduitoare a ateismului.

După cum o arată Raportul de condamnare a crimelor comunismului, nomenclatura PCR, deşi nu deţinea încă întregul control în stat, a început chiar din toamna anului 1944 să numească în funcţii ecleziastice oameni docili, de încredere. Această practică nu ar fi fost însă suficientă pentru ca Biserica Ortodoxă Română (BOR) să fie controlată, motiv pentru care a fot însoţită de la început de un întreg "eşafodaj legislativ" care să servească intereselor PCR în relaţia dintre Stat şi Biserică.

Astfel, potrivit lucrării menţionate, într-o primă etapă au fost înfiinţate comisii de verificare a instituţiilor religioase sub pretextul epurării acestora. Practic, sub diferite pretexte - cea mai des întâlnită era acuzaţia de fascism sau legionarism - erau înlăturaţi cei care erau consideraţi ostili PCR.

Raportul Tismăneanu vorbeşte şi despre numeroşi clerici ajunşi în 1945 în lagăre, mulţi dintre ei fiind ulterior eliberaţi "într-un context în care guvernanţii comuniştii solicitau, prin intremediul Ministerului Cultelor, "colaborarea necondiţionată" a Bisericii în procesul de "democratizare"."

În paralel cu arestările şi cu recrutările de informatori din rândul oamenilor Bisericii, statul comunist a operat şi modificări în Statutul de organizare a BOR, dar şi în Legea Cultelor, existentă din 1928. Un amendament adus în 1948 acestei legi prevedea introducerea pentru prelaţi a jurământului faţă de noua republică populară. Aşa cum notează Raportul Tismăneanu, clericii trebuiau din acel moment să jure ""a fi credincioşi poporului şi de a apăra RPR (Republica Populară Română - n. red.) împotriva duşmanilor din afară şi dinăuntru". Lucrarea coordonată de Tismăneanu aminteşte în acest context că, deşi greco-catolicii şi-au arătat "făţiş" reticenţa faţă de noua formulă de jurământ, patriarhul BOR, Justinian Marina, nu a avut obiecţii.

Măsurile menite a controla Biserica nu au încetat aici, în condiţiile care, în 1948, liderul PMR, Gheorghe Gheorghiu Dej, propunea ca "pe linie de partid" să se înfiinţeze la Ministerul Cultelor un organism care să se ocupe zilnic de manifestările din sânul clerului. "În fiecare judeţ să fie cineva care să ştie ce se întâmplă în biserici şi să poată informa partidul", spunea Dej, citat de raportul Tismăneanu.

Legătura dintre partid şi Biserică o constituia împuternicitul de culte, o instituţie creată după model sovietic şi considerată a fi, după cum se arată în lucrarea coordonată de Tismăneanu, "ultima verigă a legăturii dintre statul comunist şi cultele religioase". Potrivit aceleiaşi surse, împuternicitul de culte era "un personaj ce reprezintă statul comunist şi care recurge la imixtiuni frecvente în viaţa cultelor pe care le supraveghează şi le controlează".

La nivel central problema religioasă era administrată de comunişti prin Ministerul Cultelor, iar din 1956, de către Departamentul Cultelor din cadrul Ministerului de Interne. Raportul Tismăneanu explică şi reducerea de personal de care a suferit această structură de-a lungul timpului, anume eficientizarea muncii şi preluarea unor atribuţii ale Departamentului în ceea ce priveşte Biserica, de către Securitate.

Raportul de condamnare a crimelor comunismului face referiri lapidare la relaţiile dintre BOR şi celelate culte religioase, dar şi la relaţiile dintre prelaţii ortodocşi. În acest context, în lucrarea lui Tismăneanu se afirmă că Patriarhul Justinian Marina a ajuns în cea mai mare demnitate a BOR, în 1948, "în urma deceselor suspecte ale lui Nicodim Munteanu (fostul Patriarh - n. red.) şi Irineu Mihălcescu (Mitropolit al Moldovei la acea vreme - n. red.)".

Pe de altă parte, raportul Tismăneanu mai spune că în decembrie 1948, Justinian, a solicitat tuturor eparhiilor ortodoxe liste cu prelaţii arestaţi şi deţinuţi şi a înaintat apoi o telegramă Ministerului Cultelor solicitând cercetări privind justeţea acestor măsuri. Se pare însă, că bunele sale relaţii cu Dej nu au dus la diminuarea, numărului de clerici arestaţi. Dimpotrivă, în anii '50, unii dintre apropiaţii lui Iustinian au fost arestaţi.

Raportul vorbeşte şi despre următorii doi patriarhi care i-au urmat lui Iustinian, anume Iustin Moisescu şi Teoctist Arapaşu.

"Au ajuns în fruntea Bisericii Ortodoxe Române datorită loialităţii dovedite faţă de conducerea PCR, primul având o proastă reputaţie de politruc. Amândoi s-au remarcat ca susţinători ai luptei pentru pace, temă favorită a propagandei comuniste, de fapt parte a discursului isteric antioccidental în care au fost angrenaţi prelaţi şi preoţi deveniţi activişti în aşa numitele Comitete de Luptă pentru Pace", se arată în Raportul Tismăneanu. Mai mult, aceeaşi sursă afirmă că, potrivit unor documente descoperite recent în arhiva CC al PCR - Secţia Cadre, apartenenţa Preafericitului Teoctist la aceste comitete a fost o condiţie a ascensiunii sale în cadrul BOR.

În ceea ce-l priveşte pe patriarhul Iustin Moisescu, despre acesta Raportul spune că a fost colaborator al Securităţii şi că nu a făcut nimic pentru salvarea părintelui Gheorghe Calciu care a fost condamnat, în 1979, la 10 ani de închisoare pentru că a protestat împotriva demolării bisericii Enei. De altfel, după cum notează Raportul.Tismăneanu, atunci când istoricul Dinu C. Giurescu a cerut sprijinul Patriarhiei pentru salvarea lăcaşelor de cult, Moisescu i-a spus că seamănă cu "fugarii de la radio Europa Liberă".

O atitudine similară, susţine Raportul, a adoptat şi patriarhul Teoctist Arapaşu, motiv pentru care atunci când a revenit, în aprilie 1990, din perioada de retragere de la Sinaia, gestul său nu a fost primit, în unele cercuri, cu bunăvoinţă.

"Gestul (revenirea lui Teoctist de la Sinaia - n. red.) a fost perceput în medii ale intelectualităţii critice ca un eveniment nefast, ca pe un început al restauraţiei necomuniste care a blocat purificarea ierarhiei de colaboratorii şi agenţii de influenţă ai Securităţii şi a întârziat reforma morală a societăţii, care a consacrat o alianţă nefericită între un fost secretar de partid ateu ajuns în fruntea României postdecembriste şi un prelat compromis din punct de vedere moral", se arată în Raportul Tismăneanu.

Lucrarea coordonată de politologul şi istoricul Vladimir Tismăneanu apreciază că apropierea omului de religie a fost stânjenită serios de către regimul comunist din România, care şi-a fixat, printre obiectivele principale în relaţia sa cu Biserica, împiedicarea prozelitismului religios. Pe de altă parte, Raportul arată că această apropiere de religie a fost stânjenită şi reprimată "cu un sprijin însemnat dinspre instutuţiile ecleziastice domesticite".