Bilanţ COVID. Peste 500 de cazuri noi în 24 de ore. Câte decese au fost raportate
0Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat marţi 513 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 359 mai mult faţă de ziua anterioară. În acelaşi timp au fost făcute sub 20.000 de teste. Au fost raportate 11 decese.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 513 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 168 mai puţin faţă de ziua anterioară. 72 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 59 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 760 cu 25 mai puţin faţă de ziua anterioară.
De asemenea, la ATI sunt internate 117 persoane, cu 4 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 117 pacienţi internaţi la ATI, 107 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 60 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
În intervalul 17.05.2022 (10:00) – 18.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 11 decese (7 bărbaţi şi 4 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Până astăzi, 65.636 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.
Dintre cele 11 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi. Din totalul de 11 pacienţi decedaţi, 6 au fost nevaccinaţi şi 5 vaccinaţi. 4 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat aveau vârsta cuprinsă între 70-79 de ani şi 1 avea vârsta peste 80 de ani.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.406 teste RT-PCR (2.944 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.462 la cerere) şi 13.695 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.068.818 teste RT-PCR şi 9.937.887 teste rapide antigenice.