Bilanţ COVID. Încă o zi cu peste 6.000 de noi infectări cu SARS-CoV-2 în 24 de ore. Creşte numărul pacienţilor de la ATI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO PixabayI
FOTO PixabayI

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, joi, la 881.159 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 6.174 de noi îmbolnăviri din aproape 40.000 de teste efectuate. În acelaşi timp sunt înregistrate 90 de decese în ultimele 24 de ore. La Terapie intensivă sunt internaţi 1.286 de pacienţi.

În intervalul 17.03.2021 (10:00) – 18.03.2021 (10:00) au fost raportate 90 de decese (42 bărbaţi şi 48 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Arad, Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov şi Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 31 decese la categoria de peste 80 de ani.

83 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 5 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.478. Dintre acestea, 1.286 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.417.364 de teste RT-PCR şi 474.239 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.564 de teste RT-PCR (17.978 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.586 la cerere) şi 10.821 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 58.387 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.290 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 54.352 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 85 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.832 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 587 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 17 martie, 4.598 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 815.470 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.491 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.118 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 8 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 4 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă şi Croaţia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 186 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia şi unul în Iran, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite