BID-ul lui Vacaroiu a salvat Grupul Gelsor de la faliment
0Parafata in septembrie 2000, afacerea prin care Banca de Investitii si Dezvoltare a cumparat actiuni Gelsor "a plasat" in contul societatii circa 16 miliarde de lei. Justificarile lui Nicolae Vacaroiu
Parafata in septembrie 2000, afacerea prin care Banca de Investitii si Dezvoltare a cumparat actiuni Gelsor "a plasat" in contul societatii circa 16 miliarde de lei. Justificarile lui Nicolae Vacaroiu - atunci presedinte al BID, acum al doilea om in stat - cum ca "plasamentul nu a avut rezultatul scontat, asa cum a fost previzionat si documentat initial" - cad precum piesele unui domino, deoarece, potrivit datelor contabile ale societatii, Grupul Gelsor SA inregistra pierderi contabile "pe toata linia". Mai exact, in perioada ianuarie-iunie 2000, pierderile contabile ale Grupului Gelsor SA insumau 6,8 miliarde de lei. Faptul ca Banca lui Vantu decide sa cumpere aceste actiuni la valoarea de 1000 de lei (valoarea lor nominala) nu ar avea atata importanta daca, la doar trei luni dupa aceea, actiunile nu ar fi vandute unei persoane la un pret de 4 ori mai mic si daca, in plus, contractul nu ar fi fost semnat de o persoana ce nu avea nici o calitate in acest sens, respectiv de ex-presedintele BRS, Teodor Nicolaescu, arestat din cauza fraudelor pe care le-a produs la BRS. Faptul ca Grupul Gelsor mergea pe pierderi la data stabilirii tranzactiei intareste suspiciunea ca, de fapt, cei care au pus-o la cale stiau despre ce este vorba. Un amanunt ne-a atras atentia: in aprilie 2000, Grupul Gelsor SA se nastea din Grupul Financiar Gelsor SA si era detinut in proportie de 99,9 la suta de Sorin Ovidiu Vantu. Potrivit declaratiilor publice si informatiilor vehiculate in presa, Vantu isi vinde partea la doar doua luni dupa aceea, avocatului sau Chelaru, iar dupa alte cateva luni este pusa la cale afacere cu BID-ul.























































