Berlin - ursul si carnatul
0Simpaticul urs este simbolul Berlinului si iti atine drumul, sub diverse forme, peste tot, prin oras. Numai berea si carnatii mai sunt la asemenea cinste in capitala Germaniei! Acestea constituie,
Simpaticul urs este simbolul Berlinului si iti atine drumul, sub diverse forme, peste tot, prin oras. Numai berea si carnatii mai sunt la asemenea cinste in capitala Germaniei! Acestea constituie, fara indoiala, principala atractie culinara. Exista chiar un sortiment de bere produs aici si numit "Berliner". La tonetele de crenvursti poti cumpara cu 1,80 euro un pahar de 400 ml, "decorat" cu doi carnaciori mici si castraveciori acri, prinsi cu o scobitoare. Cat despre carnatii traditionali, acestia au dimensiuni impresionante: cu 1,50-2 euro iti iei o bucata de vreo 25 de centimetri, din care mananci pe saturate! Cel mai ieftin iesi insa la restaurantele arabesti si chinezesti care impanzesc orasul, unde un kebab zdravan costa numai 2,5 euro. Acum catva timp existau si multe localuri italienesti, dar majoritatea s-au inchis, din lipsa de clienti. De altfel, in urma cu cateva luni, Berlinul a fost declarat oras falimentar. Acest lucru este usor de observat, deoarece multe cladiri in care si-au avut sediul unele firme poarta anunturi mari: "De inchiriat". In oras exista chiar o strada intreaga care a dat faliment! Pana nu demult, in zona se aflau cele mai luxoase magazine. Capitala si-a pastrat insa aerul dinamic si modern, intrucat cele mai multe cladiri au fost construite dupa razboi. Berlinul surprinde si prin varietatea posibilitatilor de cazare. In aceasta perioada a anului, turistul poate innopta la preturi rezonabile, fie la o pensiune cocheta, fie la un hotel de patru stele. La pensiune, preturile sunt in jur de 20-40 de euro pe noapte. In general, pensiunile sunt situate in zone care au acces la metrou sau la autobuz. In centrul capitalei, la hotelul Crown Plaza Berlin City Center, de patru stele, cazarea pe zi este in jur de 130 de euro. La Holliday Inn, hotel de patru stele, de pe Prenzlauer Allee, cazarea este in jur de 90 de euro pe noapte. Hotelul Alte Feuerwache, de pe Waldowstrasse 1 din Berlin, desi are trei stele, ofera cazare la 45 de euro de persoana pe noapte. Intregul Berlin pastreaza un sentiment de istorie vie. In cladirea Parlamentului, pe peretii de la intrare au fost pastrate insemnarile cu graffitti facute de rusi la ocuparea capitalei germane. Sute de persoane stau la coada, la intrare, ca sa viziteze institutia, iar intrarea este gratuita, deoarece, spun ghizii, Parlamentul functioneaza pe bani publici. Cei mai multi isi doresc sa ajunga in cupola cladirii, care este, de fapt, un sistem natural de aerisire. Desigur ca obiectivul cel mai cautat este, insa, zidul care despartea Estul Germaniei de Vest. Ruinele sunt acum protejate prin lege, dar inca se mai gasesc temerari care fura bucati de ciment si apoi le vand pe bani grei in SUA. Imediat dupa daramarea zidului, din care acum se vad armaturile de otel, existau chiar intreprinzatori care, pentru cateva marci, inchiriau dalti si ciocane pentru ca turistul sa poata pleca acasa cu o amintire. Berlinul are si o multime de muzee, de la Muzeul Postei la cel al Instrumentelor si chiar la unul Erotic. Pretul biletelor este, in medie, de 5 euro. Exista si un muzeu cu obiecte care au fost folosite de cei care incercau sa treaca din Est in Vest. Aici este expusa si o masina cu sasiul modificat, cu ajutorul careia un barbat a reusit sa treaca granita, strecurandu-se pe sub bariera. Tot in capitala se gaseste al doilea turn de televiziune ca inaltime din Europa, dupa cel din Varsovia. Poarta Brandenburg, si ea un simbol al Berlinului, a fost de curand renovata, iar in apropierea ei se situeaza hotelul de 5 stele Aldon. La una dintre ferestrele acestuia, nu demult, Michael Jackson si-a scos pe geam una din odrasle, aratand-o multimii de fani. Pretul unei camere intr-un asemenea stabiliment de lux este inaccesibil majoritatii turistilor. Exista insa si hoteluri mai ieftine, unde o noapte costa intre 50 si 70 de euro. Cazarea la un hotel central, din apropiere de Alexander Plaza, prezinta in plus avantajul ca te scuteste sa dai bani pe taxi, caci este aproape de metrou. Metroul reprezinta solutia salvatoare, intrucat o calatorie costa doar 1 euro, in timp ce taximetristii au tarife usturatoare. Din cauza intinderii, cu greu poti vizita intreaga metropola.