Beatles-ii, surprinşi cu nereguli financiare
Banca Angliei a descoperit că cei doi membri ai formaţiei Beatles, George Harrison şi John Lennon, au comis nereguli financiare, dar nu i-a acţionat pe aceştia în justiţie. Documente secrete
Banca Angliei a descoperit că cei doi membri ai formaţiei Beatles, George Harrison şi John Lennon, au comis nereguli financiare, dar nu i-a acţionat pe aceştia în justiţie. Documente secrete publicate joi au arătat că membrii formaţiei scoteau şi introduceau sume mari de bani în Anglia în mod ilegal, anunţă site-ul nme.com. La momentul respectiv, scoaterea şi introducerea de bani în ţară erau atent monitorizate şi limitate în Marea Britanie, în comparaţie cu legislaţia actuală, mult mai permisivă. În acest mod se încerca un control asupra finanţelor Marii Britanii, menit să menţină stabilitatea financiară. Existau limite foarte clare privind sumele de lire sterline care puteau fi trecute peste graniţă, dar şi de valută străină care putea fi introdusă în ţară. Membrii formaţiei Beatles au fost investigaţi în 1973, dar în 1974 neregulile comise au fost declarate minore, având în vedere şi faptul că sumele de bani aduse de ei în ţară au fost benefice pentru economia Marii Britanii. (Ileana Anghel)





















































