Băsescu: Guvernele României şi Italiei plătesc preţul unei intervenţii prea târzii
Preşedintele Traian Băsescu a declarat azi, la Oslo, că problemele imigranţilor au fost generate de reacţiile întârziate ale guvernelor din România şi Italia, el adăugând însă că
Preşedintele Traian Băsescu a declarat azi, la Oslo, că problemele imigranţilor au fost generate de reacţiile întârziate ale guvernelor din România şi Italia, el adăugând însă că relaţiile dintre cele două state nu vor fi afectate de evenimentele recente.
"Ambele ţări plătesc preţul unei prea târzii intervenţii a guvernelor", s-a referit Băsescu la recentele probleme generate de imigranţii români. Preşedintele Traian Băsescu a răspuns astfel unei întrebări adresate de unul dintre participanţii la manifestarea ce a avut loc la Institutul Nobel din Oslo, manifestare în cadrul căreia şeful statului român a susţinut un discurs.
"Nu avem nimic de îmbunătaţit în relaţia cu Italia", a precizat şeful statului, care s-a referit la tradiţia celor 2000 de ani care leagă cele două state. "Numele meu este acelaşi cu al împaratului care a ocupat Dacia", a ţinut să precizeze Traian Băsescu, explicând că incidentele recente nu pot ameninţa relaţiile bilaterale dintre România şi Italia.
Şeful statului le-a explicat celor prezenţi în sala Institutului Nobel că premierul român se află în prezent la Roma, unde încearcă să clarifice situaţia şi s-a arătat încrezător că ambele guverne vor găsi soluţia potrivită. Preşedintele a mai dat asigurări că România îşi va apăra toţi cetăţenii cinstiţi care locuiesc şi muncesc în Italia.
Preşedintele Traian Băsescu efectuează o vizită de două zile în Norvegia. În cursul acestei seri, şeful statului urmează să aibă o întrevedere şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din această ţară.




















































