Băsescu: Antena 1 şi Antena 3 vor pierde credibilitate
Traian Băsescu a declarat, azi, la Radio România Actualităţi că PNL şi PSD, alături de câteva trusturi de presă, au încercat fără succes să înşele electoratul şi că "trustul Antena
Traian Băsescu a declarat, azi, la Radio România Actualităţi că PNL şi PSD, alături de câteva trusturi de presă, au încercat fără succes să înşele electoratul şi că "trustul Antena 1 şi Antena 3" s-ar putea să-şi pierda din credibilitate.
"Chiar trusturile media puse în slujba intoxicarii şi dezinformării nu au reuşit să înşele populaţia. Cel puţin trustul Antena 1 şi Antena 3 s-ar putea să constate că nu mai au atâta crdedibilitate câta aveau când nu erau atât de implicate ân campania împotriva preşedintelui", a mai spus Băsescu.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis în şedinta de ieri să someze postul de ştiri Antena 3 pentru dezechibrul de opinii din cadrul dezbaterilor legate de referendum, pe toată perioada campaniei pro şi contra demiterii preşedintelui Băsescu.




















































