Baia Mare: A vrut să scoată din ţară 27 de trofee de vânătoare
0Cetăţeanul ucrainean Volodymir V. de 35 de ani s-a prezentat la sfârşitul săptămânii trecute la Punctul de Trecere a Frontierei pe sensul de ieşire din ţară, la volanul unui autoturism Mercedes Benz-Sprinter. La controlul de frontieră au fost descoperite în bagajele aflate în maşină, 27 trofee de vânătoare, din care 26 de căprior şi unul de cerb matur, despore care se crede că pot fi medaliate.
Poliţiştii de frontieră au ridicat trofeele, iar cetăţeanul ucrainean s-a ales cu o amendă contravenţională în valoare de 1.500 lei, pe care au aplicat-o vameşii. El însă nu a scăpat de dosar penal, pentru scoaterea din ţară a unui trofeu care poate fi medaliat faptă prevazută şi pedepsită de legea privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.























































