Avocat bucureştean urmărit penal pentru înşelăciune cu terenuri
0Un avocat din cadrul Baroului Bucureşti este urmărit penal pentru înşelăciune cu un teren de aproape nouă hectare, situat în comuna Dascălu, din judeţul Ilfov. Potrivit Inspectoratului
Un avocat din cadrul Baroului Bucureşti este urmărit penal pentru înşelăciune cu un teren de aproape nouă hectare, situat în comuna Dascălu, din judeţul Ilfov. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, în 2005, avocatul Eusebiu Dana, în vârstă de 31 de ani, în calitate de reprezentant al unei persoane fizice, a utilizat în mod ilegal un proces-verbal de licitaţie falsificat, din care rezulta că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ar fi executat o creanţă faţă de o societate comercială asupra unui teren de 88.268 de metri pătraţi, situat în comuna Dascălu, deşi, în realitate, AVAS nu avea nici un drept de creanţă asupra bunului. Poliţiştii au stabilit că terenul a fost dobândit de către persoana fizică respectivă pentru 78.000 de lei noi, valoare inferioară celei reale.























































