Avertizarea meteorologilor: Cod portocaliu şi galben de vijelii şi grindină în 11 judeţe, până vineri dimineaţa. În restul ţării este cod galben de caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80...90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice.
Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80...90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice.

Meteorologii au emis, joi, o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată, pentru Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi vestul Olteniei, până vineri seară. De asemenea, a fost emisă o avertizare de caniculă pentru Oltenia, Muntenia, Moldova, vestul Dobrogei, local Transilvania.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 15 iulie, ora 14:00 – 16 iulie, ora 23:00, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25...40 l/mp.

„Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul zonei montane”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Hunedoara, Caraş-Severin, precum şi în zona montană a judeţului Alba vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, fiind emis cod portocaliu.

Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80...90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice. Vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 35...50 l/mp şi izolat 70...80 l/mp.

image

Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 30 de judeţe şi Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic valabilă joi şi vineri în Bucureşti şi în 30 de judeţe din Oltenia, Muntenia, Moldova, vestul Dobrogei şi, local, Transilvania.

Potrivit ANM, în sudul, estul şi centrul ţării, valul de căldură va persista şi local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a teritoriului pe parcursul zilei de joi iar vineri mai ales în regiunile extracarpatice. În aceste regiuni vremea se va menţine caniculară până la sfârşitul săptămânii.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite