Averea statului italian - 160 miliarde de euro
0Bunurile din patrimoniul său cultural fac din statul peninsular deţinătorul unui tezaur unic în lume O avere de proporţii gigantice - care merge de la edificii şi complexuri sportive,
Bunurile din patrimoniul său cultural fac din statul peninsular deţinătorul unui tezaur unic în lume
O avere de proporţii gigantice - care merge de la edificii şi complexuri sportive, birouri şi până la unităţi militare, de la opere de artă şi până la computere, de la animale rare până la accesorii vestimentare, de la instrumente muzicale şi până la fosile - se află în exclusiva proprietate a statului italian, iar valoarea ei ajunge până la 160 miliarde de euro. Aceste date sunt conţinute în dosarul "Patrimoniul Statului: informaţii statistice", realizat de Departamentul de Contabilitate a Statului şi Ministerul Economiei. Conform documentului oficial (un volum de 150 de pagini), din ce în ce mai puţini bani sunt investiţi în achiziţionarea de imobile, dar au crescut cheltuielile (până la un miliard de euro) pentru construirea unor stadioane sau săli de sport.
Autobuze şi viori
Potrivit raportului, din patrimoniul statal nu fac parte numai tablouri, căi ferate, lăcaşuri de cult, nave de război şi situri arheologice, dar şi, spre exemplu, impresionante colecţii de viori sau instrumente vechi. Valoarea obiectelor de artă a crescut, din 2001 până în 2005, cu 131%, adică a ajuns la circa 16,6 miliarde de euro. Cât priveşte patrimoniul imobiliar, valoarea acestuia a fost estimată de Ministerul Economiei la aproximativ 28,3 miliarde de euro, în scădere faţă de 2005. Partea "leului" aparţine provinciei Lazio (unde se află şi oraşul Roma), ce găzduieşte edificii şi imobile publice în valoare de 10,3 miliarde. Urmează provincia Lombardia, cu imobile patrimoniale în valoare de 1,9 miliarde de euro şi, în fine, Sicilia - cu 1,8 miliarde.
Statul italian este unul dintre cele mai bogate din Europa, dat fiind că bunurile sale ating o valoare impresionantă, ce creşte de la un an la altul. Un rol important în realizarea acestei "averi de stat" l-au jucat, cum era şi de aşteptat, fabricile de încălţăminte şi îmbrăcăminte.























































