"Avem cu totii o problema: stim sa eludam legile mai bine ca multi altii"
0El a anuntat ca bancile se pregatesc sa reduca dobanzile la credite
"Avem cu totii o problema. Stim sa eludam legile mai bine ca multi altii. Facem legi pe care, prin diverse trucuri, le incalcam", a declarat, ieri, premierul Adrian Nastase, cu ocazia "Zilei intreprinzatorilor", recunoscand faptul ca Guvernul nu a stiut sau nu a putut intotdeauna sa-i ajute pe intreprinzatori. "Cand reusim sa gasim o formula de ajutor pentru cineva, aceasta se raspandeste pe principiul vaselor comunicante peste tot. Am repus in functiune Legea IMM-urilor. Am ajuns la problema definirii acestor intreprinderi pe numar de salariati si a inceput imediat un proces de separare a micilor intreprinderi, creare de intreprinderi noi", a mai spus Nastase. El s-a aratat nemultumit si de faptul ca nu se reuseste mentinerea destinatiei exacte a unor facilitati. De exemplu, "nu suntem in stare sa gestionam transe diferite de TVA", a spus seful Executivului. Premierul Nastase a venit si cu o veste buna: in zilele urmatoare, bancile s-ar putea sa diminueze dobanzile la credite. Subliniind faptul ca grija Guvernului pentru IMM-uri nu e o chestiune de moda, Nastase si-a incheiat discursul parafrazandu-l pe Winston Churchill: "Unii considera IMM-urile o vaca buna de muls, unii o fiara, iar altii un cal de tractiune ce trage economia".























































