Autonomia universitara - un deziderat

Nu cu mult timp in urma, am primit de la Iasi o reclamatie: conducerea Universitatii "Al. I. Cuza" a "aruncat pe fereastra 200.000 de dolari" pentru a realiza o pictura murala sub semnatura lui Sabin

Nu cu mult timp in urma, am primit de la Iasi o reclamatie: conducerea Universitatii "Al. I. Cuza" a "aruncat pe fereastra 200.000 de dolari" pentru a realiza o pictura murala sub semnatura lui Sabin Balasa. Informatia era, oricum, de notorietate, cunosteam ca, pentru a-si completa estetic compozitiile deja realizate de artist in holul universitatii, conducerea acesteia a decis sa impodobeasca aula cu o lucrare aflata sub semnul eminescian. Verificarea datelor am realizat-o pentru ca opozabila acestei investitii ar fi fost, in opinia celor care ne-au sesizat, starea extrem de proasta a caminelor studentesti. La "Al. I. Cuza", lucrurile sunt clare: fresca murala s-a realizat din fonduri extrabugetare, pentru aceasta investitie exista aprobarea Senatului, cum si pentru investitiile facute (si dovedite cu forme legale) in caminele studentesti. Cazul in sine poate fi interpretat doar sub aspectul oportunitatii. E "Al. I. Cuza" din Iasi o universitate atat de bogata, si-a rezolvat ea toate celelalte probleme financiar-administrative, incat sa-si poata permite tichia de margaritar artistica? Dincolo de dualitatea sub care se poate afla raspunsul la intrebare, exista legea. Si aceasta spune ca, in Romania, un Senat universitar este creditat ca actioneaza cu buna-credinta numai si numai in folosul colectivitatii academice (incluzand aici, bineinteles, si studentimea cu ale ei probleme). Daca legea consfinteste autonomia universitara, a venit vremea ca aceasta sa fie insusita realmente de catre institutia de invatamant superior. Raspunsul la intrebarea initiala va fi, in acest caz, simplu: daca Senatul a decis, Senatul raspunde, fiindca stie el ce a facut. De altfel, rectorul iesean, cu o oarecare mandrie, ne declara ca banii respectivi provin din dobanda pe anul 2001 si reprezinta chiar mai putin de jumatate din aceasta. Banii initiali, depusi in banca, reprezinta fondurile extrabugetare ale universitatii, constituite din taxele de studii, granturile de cercetare, diverse alte activitati legal desfasurate. Am aflat, astfel, ca, iata, avem si noi universitati bogate, si asta este minunat. Cand mai avem si un senat responsabil, deja incepe sa fie prea frumos pentru a fi adevarat. Am inteles ca lucrurile nu stau deloc astfel in realitate, atunci cand am verificat organizarea examenului de admitere 2003. Nu mica mi-a fost mirarea vazand ce hotarari nazbatioase se pot ascunde sub aceeasi palarie a autonomiei universitare a senatelor. Candidatilor la prestigioase universitati bucurestene, si nu numai, li se cereau manuale alese pe spranceana intereselor personale. Mi-am amintit imediat ca, de ani buni, ASE-ul din Bucuresti incalca legea sub aceeasi obladuire a autonomiei universitare, nescutindu-i de plata taxelor de inscriere la examenul de admitere pe copiii cadrelor didactice. Corect este, de fapt, scutindu-i de aceasta plata doar pe copiii propriilor cadre didactice. Si mi-am mai amintit ca, in numele aceleiasi autonomii, rectori importanti se arata adeptii generalizarii introducerii taxelor de studii, modice, zic dansii. Am inteles pentru ce si am vazut cum se leaga toate. E drept ca statul e din ce in ce mai debil in capacitatea de a sustine gratuitatea invatamantului superior, dar la fel de adevarat este si ca, atat timp cat prevederea exista in Constitutia tarii si in legea scolii, acestuia ii revin grija si onoarea de a se implica in educarea tineretului. Nu doar saracia lucie, ci si maniera strict personala in care interpreteaza unele senate universitare legea, dovedesc ca lumea academica romaneasca nu-i inca pregatita sa traiasca sau sa moara doar pe mana ei. Celor carora li se va parea ca faptele de la care am pornit pentru a ajunge la o asemenea concluzie nu au nici un punct comun, le spun, simplu, dimpotriva: toate se leaga. Daca senatele unor universitati de prim rang, cum sunt cele de la "Al. I. Cuza", Universitatea din Bucuresti, ASE Bucuresti, UMF Bucuresti, dovedesc din plin ca se afla inca la pubertate in intelegerea autonomiei - cand le convine, o iau drept scut, cand gresesc, o hulesc - e limpede ca nu suntem inca pregatiti sa traim pe propriile picioare. Chiar si bogata, acum, universitate ieseana ar ajunge intr-o situatie grea daca ar fi lasata de izbeliste de catre stat. Financiar, nu s-ar descurca, oricat de modice ar fi taxele si oricat de mandru de independenta sa decizionala ar fi senatul. Cauza? Profunda, de durata: lipsa realei democratizari a luarii deciziei. Inexistenta implicarii si raspunderii decizionale. Oamenii nostri n-au reusit inca sa-si insuseasca organic conceptul de autonomie.