Au inceput miscarile de protest ale studentilor bucuresteni
0Ieri - greva de avertisment la "Agronomie"
Deschizand seria amplelor miscari de protest anuntate pentru zilele urmatoare, peste 700 de studenti de la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti (USAMV) au participat, ieri, timp de doua ore, la o greva de avertisment. Principala nemultumire a studentilor este legata de faptul ca din luna iunie 2002 universitatea nu le-a mai decontat abonamentele RATB. "Adresele inaintate Ministerului Educatiei de catre conducerea USAMV si Liga studentilor, prin care se cereau 4 miliarde lei pentru decontarea abonamentelor RATB au ramas fara raspuns", a declarat presedintele Ligii - Laurentiu Rebega. Protestul studentilor este indreptat direct catre MEC, pentru ca, spun ei, la nivelul conducerii USAMV am gasit toata intelegerea. "Banii!" si "Ru-si-ni-ca!", au scandat timp de doua ore cei 700 de protestatari, care sunt decisi sa faca greva generala in cazul in care revendicarile lor nu vor fi solutionate de MEC. Studentii mai cer acordarea reducerii de 50% pe CFR si in cazul trenurilor accelerate si rapide, cresterea subventiilor de camin si cresterea burselor in asa fel incat acestea sa acopere cheltuielile de masa si cazare. Protestatarii de ieri vor participa si la marsul organizat de Asociatia Studentilor din Universitatea Bucuresti, vineri, 21 martie.























































