Au cerut să fie eutanasiaţi, fiindcă n-ar fi suportat gândul să nu se mai vadă
0Doi gemeni din Belgia, care s-au născut surzi, au cerut să fie eutanasiaţi, după ce au aflat că vor orbi în scurt timp. Legătura dintre cei doi fraţi era atât de puternică încât au preferat să moară decât să nu se mai vadă niciodată.
Medicii belgieni de la Spitalul Universitar din Bruxelles s-au supus cererii gemenilor şi le-au administrat acestora injecţia letală. Cei doi fraţi au murit pe 14 decembrie, după ce şi-au petrecut 45 de ani de viaţă împreună.
Deşi eutanasierea este legală în Belgia, iar legea prevede aplicarea injecţiei letale celor care suferă de dureri insuportabile, cazul gemenilor este unul aparte, din moment ce niciunul dintre ei nu suferea de dureri fizice, notează cotidianul britanic „The Daily Mail”.
În 2011 s-au înregistrat 1.133 de cazuri de eutanasiere în Belgia, majoritatea cererilor fiind înainte de pacienţi de cancer în fază terminală.
Fraţii, a căror identitate nu a fost facută publică, dar a căror fotografii au fost difuzate de televiziunile belgiene, erau cizmari şi locuiau în acelaşi apartament. informează „The Telegraph”.
David Dufour, doctorul care a supravegheat eutanasierea, a declarat pentru RTL că gemenii au luat decizia în „deplină cunoştinţă de cauză”. El a mai spus că aceştia au fost „foarte fericiţi” şi „eliberaţi” că suferinţa lor a luat sfârşit.
„Au băut o cafea în hol, totul a mers bine (...) Apoi, despărţirea de părinţii şi fratele lor a fost foarte liniştită şi frumoasă”, a mai declarat Dufour.
Belgia a legalizat eutanasierea în 2002, fiind a doua ţară care face acest lucru, după Olanda.