Atentat sinucigaş la Tel Aviv - cel puţin 6 morţi şi 50 de răniţi
0Zona actului terorist, frecventată de muncitorii străini - inclusiv de cei români
Cel puţin şase persoane au murit, iar alte 50 au fost rănite, ieri, în urma unui atentat sinucigaş palestinian ce a avut loc la Tel Aviv. Actul terorist a fost consemnat după prânz, în sectorul Neveh Sha' anan din Tel Aviv.
Într-un apel telefonic adresat agenţiei France Presse, el a fost revendicat de mişcarea radicală Jihadul Islamic, a doua ca pondere între grupările integriste palestiniene, după Hamas. Este vorba de aceeaşi mişcare care a revendicat şi ultimele şapte atentate sinucigaşe din Israel. şi Brigăzile Martirilor Al-Aqsa au revendicat actul terorist, primul după 17 ianuarie a.c., când în afara teroristului-kamikaze, care a decedat -, au fost rănite 15 persoane. El s-a produs în acelaşi loc cu cel de ieri - în faţa unei pizzerii foarte aglomerate, ceea ce şi explică numărul mare de victime. S-a precizat că a fost vorba de un kamikaze din Cisiordania care se numeşte Sami Salim Hamadah şi a explodat în fosta autogară din sectorul amintit, o zonă în care muncitorii străini, inclusiv cei români, constituie, de regulă, majoritatea călătorilor ori a clienţilor magazinelor. Surse medicale israeliene au anunţat că răniţii între care cel puţin 15 sunt în stare foarte gravă - au fost internaţi în spitalele: Wolfson, Tel HaShomer şi Ichilov, în vreme ce poliţia a izolat zona deflagraţiei. Atentatul a avut loc în ziua în care Knessetul (parlamentul) şi-a deschis lucrările celei de-a 16-a sesiuni şi în săptămâna în care, în Israel, se celebrează Pessah - Paştele evreiesc. Autorităţile au deschis o linie telefonică specială în rusă, franceză, spaniolă, engleză şi ivrit pentru cei care doresc să obţină informaţii despre victime ori răniţi. Până la închiderea paginii nu ne-au parvenit informaţii referitoare la eventuale victime - morţi ori răniţi - din rândul muncitorilor români aflaţi în Israel.























































