Armata SUA îşi cere scuze că a chemat la arme, în Irak, morţi şi răniţi
Trupele americane în Irak, mai numeroase cu 20.000 de soldaţi din primăvara acestui an
Ignorând campania democraţilor majoritari în ambele Camere ale Congresului american, liderul de la Casa Albă, George W. Bush, vrea să suplimenteze trupele SUA în Irak cu încă 20.000 de soldaţi. Ministrul apărării, Robert Gates, i-a propus lui Bush să trimită jumătate din soldaţi imediat, restul de zece mii urmând să fie detaşaţi în zona de conflict în primăvară. Liderii de la Cameră şi Senat, Nancy Pelosi, respectiv, Harry Reid, au protestat spunând că mărirea numărului de soldaţi americani după aproape patru ani de război, zeci de mii de morţi în rândul militarilor americani şi cheltuieli ce depăşesc 300 miliarde de dolari nu înseamnă decât risipă din banii cetăţenilor SUA şi un pericol crescut pentru trupele din Irak. În acest timp, armata americană dă telefoane şi scrie epistole în care cere iertare pentru recrutarea pentru viitoarea misiune din Irak a sute de soldaţi americani morţi sau răniţi. Mai precis, armata SUA a trimis între 26 şi 28 decembrie 2006 circa 80 de scrisori de recrutare unor militari morţi şi circa 200 altora, răniţi. Armata s-a scuzat spunând că totul a fost cauzat de neactualizarea băncii de date.
Democraţii vor să verifice contractele companiilor SUA în Irak
Democraţii din Congres mai au un plan legat de Irak, care cu siguranţă îi va da dureri de cap preşedintelui Bush: companiile petroliere americane care exploatează în Irak nu vor mai avea privilegii şi ocazia de a mitui decidenţii irakieni. În acest moment, o lege americană prevede exceptarea de la taxe şi impozite a companiilor care exploatează câmpuri petrolifere şi gazifere în Orient. Subvenţiile pentru această industrie vor fi tăiate, iar banii vor fi folosiţi pentru găsirea unor surse de energie alternativă şi ecologică, susţin democraţii. În plus, după metoda preşedintelui român Traian Băsescu, democrata Nancy Pelosi vrea să verifice contractele încheiate în 1998 şi 1999 de companiile ExxonMobile sau Chevron, prezente în Golf sau Mexic. (Magda Crişan)





















































