Arborii bătrâni și furtunile noi: cum îi ocrotim și cum ne protejăm. Specialist: „Un copac este un adevărat aer condiționat gratuit“
0În spatele zgomotului orașului, câțiva copaci bătrâni încă țin minte un alt București. Dar fără grijă reală, planuri clare și oameni pregătiți, acești arbori dispar, unul câte unul, lăsând în urmă nu doar goluri de umbră, ci și goluri de memorie
În Bucureștiul grăbit al secolului XXI, printre betoane și străzi largi, trecutul mai respiră pe tăcute în umbra câtorva copaci bătrâni. Niciun indicator nu îți spune câți ani a strâns în coajă un stejar pe care îl ocolești zilnic, nici ce istorii a adunat sub crengile lui un dud uitat între blocuri sau un platan care veghează de zeci de ani podurile orașului. Câteva sute de arbori seculari, rămași din alte timpuri, stau încă martori printre noi – unii abia observați, alții protejați doar de noroc. În ultimii ani, tot mai mulți dintre acești copaci dispar în liniște, doborâți de furtuni, de betoane sau de lipsa unei griji reale. Iar fiecare dispariție lasă în urmă nu doar o umbră mai puțin pe stradă, ci și o felie de memorie urbană pe care n-o mai recuperează nimeni.
Pentru a înțelege cât de vulnerabili sunt arborii seculari ai Bucureștiului și ce rol joacă aceștia în viața orașului, „Weekend Adevărul“ a stat de vorbă cu patru specialiști care cunosc, din perspective diferite, povestea acestor martori tăcuți ai Capitalei: un activist de mediu, un profesor universitar, o peisagistă și un reprezentant al unei inițiative civice. De la lipsa unei evidențe clare până la confuziile instituționale și absența unui plan coerent de întreținere, din toate aceste discuții rezultă o imagine structurată a provocărilor care însoțesc conservarea arborilor seculari în București.
Vârsta nu este doar un număr
Diminețile din București pot trece pe lângă un stejar bătrân fără să știe că sub coaja lui se ascund peste o sută de ani de istorie. Într-un oraș în care străzile au schimbat generații de locuitori, rămân puțini copaci care să fi văzut lumina zilei din prima jumătate a secolului trecut. „Arborii seculari, în general, sunt cei moșteniți dinainte de Primul Război Mondial“, spune Dan Trifu, președintele Eco-Civica. Îi găsești uneori acolo unde nu te aștepți: un stejar izolat pe strada Horei, cu jumătate din trunchi uscat, la doi pași de o benzinărie, sau dudul din Batiștei, care a supraviețuit schimbărilor de regim și e, cum spune Trifu, „de pe la 1700“. Felul în care le afli vârsta nu e niciodată simplu. „Fie prin evidențele existente, în cazul când avem o statistică, sau prin măsurarea circumferinței arborilor – și în funcție de tipul de arbore, se stabilește și vârsta acestora“, explică Trifu. Dar chiar și cu metodele acestea, nimeni nu poate spune cu exactitate dacă un stejar bătrân a trecut cu adevărat de centenar. „Te poți păcăli, pentru că nu toți arborii cresc la fel în diametru într-un an“, adaugă el.
Pentru cei care privesc mai atent, un arbore secular nu este doar o cifră într-un tabel, ci o parte vie a memoriei locului. Profesorul Cristian Iojă, de la Facultatea de Geografie, Universitatea din București, și cercetător în cadrul Centrului de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact, vorbește despre valoarea patrimonială pe care acești arbori o dau orașului: „Sunt considerați a avea o valoare patrimonială tocmai datorită vechimii lor, aspectului lor, speciei de care aparțin și a modului în care s-au încadrat într-un anumit ansamblu din oraș“. În unele cartiere, stejarul, platanul sau dudul vechi devin repere, iar pentru cei care au crescut cu acești copaci în apropiere, sunt martori neștiuți ai istoriei. Andreea Răducu-Lefter, peisagistă, președinta Asociației Peisagiștilor din România, filiala București (ASOP), adaugă că „arborii seculari sunt cei care depășesc vârsta de o sută de ani, iar ei pot fi protejați ca monumente istorice dacă reprezintă și au o valoare istorică, sau pot fi considerați monumente ale naturii dacă sunt specii importante“. În realitate, nu toți arborii care trec de această vârstă primesc o plăcuță sau o recunoaștere oficială. Mulți rămân invizibili, pierduți între blocuri, cu rădăcinile încorsetate în asfalt sau în umbra clădirilor noi.
Fără evidență, fără protecție
În București, orice încercare de a afla câți arbori seculari mai există începe și se termină cu un semn de întrebare. Oricine ar încerca să facă o listă ar descoperi repede că, oficial, acești copaci nu există centralizați nicăieri. „Nu avem niciun fel de evidență, cu excepția câtorva arbori, monumente ale naturii, care sunt inventariați la Academia Română. În rest, Primăria nu deține un astfel de inventar“, spune Dan Trifu, președintele Eco-Civica. Asta face ca, la nivelul Capitalei, orice discuție despre protejarea lor să pornească din necunoscut: „Prin urmare, nici nu știm exact câți sunt“, adaugă el.
Confuzia administrativă e dublată de lipsa oricărei asumări clare. Când ONG-urile încearcă să intervină, cum s-a întâmplat în cazul stejarului de pe strada Horei, fiecare instituție pasează responsabilitatea. „Primăria Sectorului 2 a spus că e atribuția Primăriei Capitalei. Capitala a spus că ține de Academie. Am ajuns într-un impas“, explică Trifu. Până și măsurile simple, cum ar fi marcarea și descrierea acestor arbori, par de neatins: „Noi am cerut ca toți acești arbori seculari să devină monumente ale naturii și marcați ca atare – să aibă o descriere, să știm ce specie sunt, vârsta aproximativă, tipul arborelui“, mai spune el. Până în prezent, aceste solicitări au rămas pe hârtie.
Beneficii pe care nu le vedem, dar de care depindem
Imaginea familiară a unor copaci vechi pe marginea trotuarelor sau în parcurile istorice ascunde un rol esențial pe care arborii seculari îl joacă în viața cotidiană a orașului. Profesorul Cristian Iojă remarcă faptul că acești arbori, trecuți de un secol, oferă beneficii pe care orașul nu le poate înlocui ușor: „Arborii seculari au o capacitate mult mai mare de a oferi umbră, de a crea habitat pentru păsări, de a produce oxigen, de a stoca carbon și de a contribui la retenția apei în sol și la circuitul ei în natură, la nivel local. În plus, ajută la filtrarea aerului“. Copacii bătrâni au trecut prin transformările orașului și s-au adaptat ritmului acestuia, ceea ce îi face greu de înlocuit. Pentru Dan Trifu, valoarea lor este cât se poate de practică: „Să nu uităm că sunt cel mai bun aer condiționat, cum l-am numit noi; un arbore este un adevărat aer condiționat gratuit“. Într-un București în care verile devin tot mai fierbinți, iar spațiile verzi sunt rare, prezența acestor copaci rămâne un avantaj greu de ignorat.
Pe lângă funcțiile ecologice și beneficiile directe, arborii seculari oferă o formă rară de continuitate într-un oraș în perpetuă transformare. Profesorul Iojă subliniază diferența față de plantările recente, unde „mulți dintre arbori, proaspăt plantați, se usucă foarte repede“, în timp ce un arbore vechi a reușit să se adapteze presiunilor mediului urban. În parcuri precum Cișmigiu sau Carol, acești copaci marchează încă zone de umbră și repere familiare pentru generații întregi de locuitori, chiar dacă prezența lor a devenit adesea un element de fundal.
Peisagista Andreea Răducu-Lefter completează imaginea, aducând în discuție și dimensiunea patrimonială: „Valoarea unui arbore vechi ține foarte mult de cine l-a plantat, în ce context a fost plantat, dacă face parte dintr-o specie rară sau dacă s-a dezvoltat într-un mod aparte și are o formă distinctivă“. Astfel, fiecare arbore bătrân este legat nu doar de funcții biologice, ci și de memoria locului și identitatea unor cartiere întregi. Iar atunci când un astfel de arbore dispare, pierderea este reală, chiar dacă nu apare în niciun raport financiar. „Atunci când dispare un arbore, nu spunem că am pierdut o anumită valoare economică, ca și cum am pierde o sumă de bani. Perspectiva actuală îl tratează doar ca pe o pierdere imaterială, un element de patrimoniu care nu e cuantificat concret“, arată profesorul Iojă.
Furtunile nu vin niciodată singure: de la toaletări greșite la sol sufocat
Căderea arborilor seculari, adesea spectaculoasă și mediatizată în urma furtunilor recente, nu ține doar de vârstă sau de vreme. De cele mai multe ori, problemele încep cu ani înainte, în moduri mai puțin vizibile pentru trecători. Profesorul Cristian Iojă notează că nu este o anomalie ca un arbore să cadă în timpul unei furtuni puternice. Însă în cazul unui oraș precum Bucureștiul, arborii trebuie analizați și din perspectiva factorilor care i-au făcut vulnerabili. „El a rezistat acolo 100, 200 de ani și nu l-a pus nimic la pământ. Și deodată s-a schimbat ceva. Evenimentul respectiv a fost foarte brutal – și e cazul, mai ales la ce am văzut la evenimentele din ultima vreme –, dar în același timp trebuie să ne uităm și la ce trăsnăi am făcut noi, oamenii“.
Printre acești factori care vulnerabilizează arborii se numără intervențiile repetate și greșite asupra rădăcinilor, lucrările de infrastructură care decupează spațiul vital al copacilor sau compactarea excesivă a solului. „Dacă vă uitați în lungul arterelor de comunicație principale, acolo unde s-au realizat lucrări la alimentarea cu apă, canalizare, termo, gaz sau pur și simplu s-a umblat la trotuare, o să vedeți că arborii sunt înclinați către calea de comunicație, către stradă. Iar lucrul ăsta nu se întâmplă pentru că arborii au devenit pasionați de mașini, ci pentru că în lucrările care se execută li se decupează inclusiv din rădăcinile care încurcă într-un fel sau altul rețelele de infrastructură. Lucrurile acestea fac ca în momentul în care ai astfel de furtuni mai violente, ei să fie mai vulnerabili la cădere“, explică profesorul Iojă.
Despre impactul direct al acestor factori asupra structurii copacilor vorbește și Andreea Răducu-Lefter. După 1990, mulți arbori din orașe au fost supuși unor tăieri severe, adesea confundate cu lucrările aplicate pomilor fructiferi. Aceste intervenții, făcute de două ori pe an sub pretextul „toaletării“, au destabilizat arborii, afectându-le coroana și capacitatea de hrănire. Efectele nu au fost vizibile imediat, ci au devenit evidente abia după câțiva ani, când copacii au intrat în declin. După care a început etapa în care s-au diminuat din ce în ce mai mult spațiile de la baza arborilor.
Președinta ASOP București explică faptul că arborii urbani se hrănesc și respiră prin rădăcinile aflate în stratul superficial al solului, în primii cinci-zece centimetri. De aceea, spațiul de la baza lor ar trebui să fie proporțional cu dimensiunea coroanei. În trecut, astfel de zone aveau dimensiuni de aproximativ 50x70 de centimetri, dar în prezent s-au redus drastic – „acum găsim locuri în care sunt 20x20“, spune ea. Multe dintre ele au fost acoperite cu pietriș, tartan sau gazon, soluții care permit infiltrarea apei, dar nu și circulația aerului. Afectarea zonei de hrănire are efecte vizibile inclusiv în tipul de căderi observate în ultimii ani. Dacă în trecut arborii se rupeau în trunchi sau în ramuri, tot mai frecvent apar cazuri de dezrădăcinare completă – copaci care se prăbușesc cu tot cu rădăcină. Andreea Răducu-Lefter explică acest fenomen prin deteriorările repetate și necorectate la nivelul solului: „Avem foarte multe defecte și continuăm să îi degradăm la nivelul rădăcinii“.
Pe lângă problemele fizice, nici gestionarea arborilor nu este coerentă. În lipsa unui plan de management clar și a unei baze de date actualizate, primăriile intervin aleatoriu. „În ultimii 30 de ani, mentenanța care ar trebui să se facă la nivelul arborilor s-a făcut, din păcate, fără un plan de management foarte bun“, spune peisagista, subliniind că nu există un registru verde cu evidența arborilor, gradul lor de risc şi vârsta. Astfel, autoritățile locale nu pot interveni planificat în zonele cele mai vulnerabile.
Povestea frasinului din Cișmigiu
Impactul acestor probleme devine cu adevărat vizibil abia atunci când un arbore emblematic dispare. Cel mai recent exemplu este povestea frasinului secular din Grădina Cișmigiu, un caz care concentrează, pe scurt, toate dificultățile și vulnerabilitățile cu care se confruntă arborii bătrâni ai orașului.
La intrarea dinspre strada Victor Eftimiu, frasinul secular era una dintre prezențele impozante ale Grădinii Cișmigiu. Cu o circumferință de peste 4,5 metri, arborele era considerat de mulți cel mai vechi din parc, posibil martor încă de dinainte de amenajarea oficială a grădinii. În anii anteriori, arborele fusese afectat și de evenimente recurente organizate în parc. „Scenele de festival erau amplasate chiar în dreptul rădăcinilor unor arbori bătrâni“, povestește Alexandru Opriță, coordonatorul Grupului de Inițiativă Civică Cișmigiu (GICC). „Una dintre ele a fost pusă chiar lângă frasin. Arboriștii cu care discutam ne avertizau că greutatea utilajelor va duce, în timp, la tasarea solului și la moartea arborilor. Lucru care s-a și întâmplat“.
În aprilie 2025, frasinul din Cișmigiu a fost incendiat la bază, într-un act de vandalism semnalat de GICC. Partea afectată era deja uscată, însă la o primă inspecție vizuală, arborele părea încă viu. Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) a solicitat o evaluare de urgență cu tomograful Direcției de Mediu a Primăriei Capitalei, iar comunitatea civică a cerut măsuri clare de protecție, readucând în discuție lipsa pazei în parcuri. La puțin timp după incendiu, o echipă mixtă de arboriști, peisagiști și specialiști ai Primăriei a analizat situația. Raportul Direcției de Mediu recomanda monitorizarea atentă, decompactarea și mulcirea solului din jurul rădăcinilor pentru a crește șansele de refacere ale copacului. Frasinul a continuat să atragă atenția și în următoarele luni, inclusiv printr-un perimetru de protecție amenajat de autorități și semnalat comunității. Alexandru Opriță povestește că arborele avusese deja probleme structurale în trecut: „Acum vreo cinci-șase ani s-a prăbușit o șarpantă, adică una dintre ramurile lui principale. Probabil pe acolo, pe rana rămasă deschisă, au intrat anumite insecte“. Chiar dacă, la o inspecție vizuală, frasinul părea încă viu, fragilitatea lui era evidentă pentru cei care îl urmăreau de aproape.
În cele din urmă, la începutul verii, în timpul unei furtuni, frasinul nu a mai rezistat. „Au fost și niște vânturi excepționale în București și frasinul a căzut“. Nicio persoană nu a fost rănită, dar dispariția arborelui a fost remarcată ca o pierdere pentru Cișmigiu și pentru Capitală, atât de către specialiști, cât și de comunitate. Povestea acestui frasin ilustrează nu doar vulnerabilitatea arborilor seculari în context urban, ci și importanța monitorizării continue și a reacțiilor coordonate atunci când acești copaci trec prin situații critice. Evenimentele din jurul lui au readus în discuție nevoia de inventariere, protecție și responsabilitate civică față de patrimoniul natural al Bucureștiului.
Arborii bătrâni și furtunile noi: o ecuație tot mai complicată
Pentru cei care traversează parcurile sau merg pe trotuare la umbra arborilor seculari, siguranța a devenit o temă tot mai prezentă, mai ales după episoadele recente de furtuni și căderi de copaci. Alexandru Opriță, care a urmărit îndeaproape povestea frasinului din Cișmigiu, subliniază această dilemă: „Cred că ar fi important să ne întrebăm fiecare cât de mult ținem la arborii istorici și la arborii seculari. Iar dacă ne pasă de ei, poate că ar fi bine să găsim un set de măsuri care să ne asigure și nouă siguranța, dar și să ne asigure că ne putem bucura de arbori pe termen lung“.
Protejăm arborii sau ne protejăm de ei?
Pentru el, echilibrul între nevoia de protecție a oamenilor și păstrarea patrimoniului verde rămâne esențial, mai ales în parcurile vechi, cu arbori care au trecut de vârsta obișnuită pentru mediul urban: „Cred că în parcurile istorice, unde avem arbori bătrâni, este inevitabil ca aceștia să nu aibă probleme. E cunoscut faptul că toți arborii, pe măsură ce îmbătrânesc, se golesc pe interior, lemnul din interior moare, nu mai e oxigenat, putrezește – practic, ei au doar o calotă exterioară prin care rezistă“.
Discuția despre măsurile de siguranță ajunge frecvent la situațiile de vreme extremă, mai ales în contextul actual. Alexandru Opriță propune o soluție complementară celor de întreținere și regenerare: „Poate că o măsură la fel de eficientă ar fi închiderea parcurilor în timpul unor coduri portocalii sau roșii“. Nu toate parcurile ar necesita o astfel de măsură, spune el, dar cele cu arbori maturi ar trebui gestionate cu mai multă prudență în perioadele cu vânt puternic: „Ar fi bine și ca autoritățile să aibă un set de măsuri și un protocol pus în vigoare, care să fie funcțional, pentru a proteja oamenii în caz de furtună“. Într-un oraș în care evenimentele meteorologice extreme vor deveni din ce în ce mai frecvente, acest echilibru între protejarea arborilor, menținerea spațiilor verzi funcționale și siguranța oamenilor devine o miză majoră. Acestei liste de măsuri posibile se adaugă și monitorizarea atentă a arborilor cu potențial de risc, așa cum sugerează Andreea Răducu-Lefter: „Să îi urmărim în fiecare an sau o dată la doi ani, să vedem cum se comportă, dacă prezintă un risc pentru populație, pentru bunuri, pentru utilități“. O astfel de evaluare periodică poate oferi, pe lângă siguranță, și o șansă reală de conservare a arborilor care definesc încă spațiul public al Bucureștiului.
Fără reguli clare, arborii vechi dispar în tăcere
În absența unor standarde aplicate riguros și a implicării reale a autorităților, arborii bătrâni din oraș ajung să depindă de noroc, de bunăvoință sau de reacții întârziate. Andreea Răducu-Lefter atrage atenția asupra unuia dintre motivele majore: lipsa specialiștilor calificați în gestionarea arborilor urbani și folosirea unor practici greșite, dar mai ieftine. „Sigur, oricine poate învăța să țină o drujbă în mână, dar nu oricine poate să taie un arbore urban, să execute corect tăierile, pentru ca noi să fim în siguranță în următorii cinci ani de când s-au executat tăierile“. Pe de altă parte, spune ea, discursul public se concentrează deseori pe cifre fără substanță: „Noi putem spune că am plantat 10.000 de arbori și ce bine facem mediului înconjurător“. Dar o analiză realistă a rezultatelor ar arăta că mai bine de 70% dintre acești arbori nu rezistă în primii ani, pentru că nu sunt plantați în condiții care să le asigure supraviețuirea. „Dacă la fiecare patru ani se plantează 10.000 de arbori, înseamnă că am avea câte un Herăstrău nou-înființat în București. Ceea ce nu este adevărat“. Fără modificări substanțiale în modul în care orașul își gestionează vegetația, concluzia este clară: „În următorii zece ani o să asistăm la un declin foarte mare, al peste 30-40% din vegetația din București“.
Profesorul Cristian Iojă completează imaginea: arborii seculari au nevoie nu doar de intervenții atente, ci și de un cadru clar de reglementare: „Este necesar să existe un registru serios la nivelul orașului, care să contabilizeze spațiile verzi și arborii, și care să poziționeze clar acești arbori“. Odată cu vârsta, explică el, acești copaci devin mai vulnerabili – la boli, poluare sau orice formă de agresiune urbană. Tocmai de aceea, protejarea lor trebuie gândită strategic, în paralel cu plantările noi, care în multe cazuri nu reușesc să prindă rădăcini. „Ținta noastră, atât timp cât nu reușim să reîmprospătăm infrastructura pe care o avem, este să ținem cât mai mult posibil arborii pe care-i avem“. Și, mai adaugă el, să le oferim o valoare și o identitate în viața orașului: „În multe locuri din Europa, astfel de arbori sunt legați de diferite evenimente, mai mult sau mai puțin importante pentru oraș. Noi nu prea avem tipul ăsta de abordare. Mai avem un tei de-ai lui Eminescu, dar sunt foarte rare exemplele în care legăm natura efectiv de oraș“.
Educația publicului și presiunea civică pentru reguli clare, management riguros și inventariere sistematică sunt tot atât de necesare ca irigarea, decompactarea solului şi tăierea corectă a ramurilor. Fiecare decizie – fie că aparține unui edil, unui funcționar, unui ONG sau unui simplu locuitor – se adună, la fel ca inelele unui trunchi bătrân, în istoria (și în viitorul) arborilor seculari ai orașului.
Se încarcă comentariile...
