Arafat: „Accesul la magazinele esenţiale nu va fi condiţionat de certificatul verde”. Şeful DSU nu crede că se va ajunge la carantinarea Bucureştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, joi, că a discutat cu premierul interimar Florin Cîţu după ce acesta a spus că ar trebui implementat certificatul verde şi în magazine. Arafat a precizat că afirmaţia premierului nu se referă la cele esenţiale.

"Asta va trebui să fie o decizie prin act normativ (...), în anumite zone, anumite localuri, anumite magazine să se intre cu certificatul verde, e un lucru care e aplicat şi în alte ţări. Nu vorbim de magazinele alimentare, unde sunt lucrurile esenţiale la care trebuie să aibă oricine acces. (...) Certificatul verde înseamnă inclusiv testarea, când vorbim de aceste magazine, nu vorbim numai de vaccinarea sau trecerea prin boală, se vorbeşte inclusiv de testare, numai că ăsta este iarăşi un aspect care va fi analizat. Sunt convins că nu vorbim de limitarea accesului la ce este esenţial", a afirmat Raed Arafat la Antena 3.

Premierul interimar Florin Cîţu a declarat joi că a avea certificatul verde pentru orice activitate economică este un pas important şi că autorităţile se gândesc la acest lucru. El a precizat că doreşte ca această măsură să fie introdusă cât mai rapid şi să fie aplicată şi în hipermarketuri şi magazine.

Întrebat dacă introducerea obligativităţii certificatului verde inclusiv pentru magazine nu ar însemna o restricţionare a accesului cumpărătorilor, Cîţu a răspuns: "Asta nu este restricţionare, este doar o triere". 

Raed Arafat, a declarat că nu crede că Bucureştiul şi Ilfovul vor fi carantinate, cum a propus Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

"Carantinarea Capitalei ţării trebuie să se facă, dacă este să se facă, la un nivel de decizie mult mai înalt decât doar o propunere din partea INSP, pentru că impactul e unul mult mai complex decât doar aspectul sanitar. Clar că sunt măsuri care sunt necesar de a fi implementate, unele dintre ele sunt necesare pentru limitarea contactului, mişcării, a răspândirii virusului (...), dar a carantina Bucureştiul înseamnă că am izola Bucureştiul şi Ilfovul de restul României", a spus Raed Arafat la Antena 3.

El a precizat că acest lucru nu poate să fie făcut fără o decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. 

Şeful DSU a menţionat că problema se pune dacă o carantinare a Bucureştiului şi Ilfovului e realizabilă sau nu, în contextul în care trebuie implicat Ministerul de Interne, nu şi Ministerul Apărării, pentru că nu e stare de urgenţă. "Dacă eram într-o stare de urgenţă era mult mai uşor cu sprijinul Ministerului Apărării (...); vorbim de o localitate, cu Ilfov cu tot, de 3-4 milioane de oameni", a subliniat el.

Raed Arafat este de părere că trebuie consolidate controalele privind măsurile care există în prezent şi trebuie efectuată o analiză dacă mai sunt şi alte măsuri care mai pot fi implementate pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite