Aproape 6.000 de cazuri de pneumonie atipica inregistrate in lume
China continua sa ramana tara cea mai afectata
Desi unele rapoarte ale autoritatilor din tarile in care s-au inregistrat cazuri de SARS (sindrom respirator acut sever) anuntau, cu cateva zile in urma, ca situatia este tinuta sub control, continua sa se inregistreze cazuri in care pneumonia atipica face victime. Deja bilantul celor afectati de SARS a ajuns la 5.865 de cazuri (dintre care 391 de decese), inregistrate in 27 de tari, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Zonele cele mai afectate continua sa fie tarile asiatice, in special China si Hong Kong-ul, teritoriile unde au aparut primele cazuri in noiembrie anul trecut.




















































