Apophis, asteroidul care ar putea distruge lumea

Dacă Pământul ar fi lovit, atmosfera terestră s-ar transforma într-un nor dens de praf, care ar ascunde Soarele timp de mai mulţi ani Un asteroid de 400 de metri în diametru se

Dacă Pământul ar fi lovit, atmosfera terestră s-ar transforma într-un nor dens de praf, care ar ascunde Soarele timp de mai mulţi ani

Un asteroid de 400 de metri în diametru se îndreaptă spre Pământ şi oamenii se pregătesc să-l întâmpine. În anul 2013 se vor face unele măsurători cu radare speciale, în urma cărora specialiştii de la NASA şi din întreaga lume se vor reuni şi vor decide ce măsuri putem lua. Dacă va fi nevoie, omenirea se va mobiliza şi va trimite o misiune spaţială în 2024, pentru a devia cursul asteroidului Apophis cât încă nu e prea târziu.

Fiecare mică planetă din Sistemul Solar, puţin strălucitoare, cu orbita cuprinsă între orbitele lui Marte şi Jupiter, se numeşte - teoretic - asteroid. Între cele două planete există însă câteva sute de mii de "bolovani", dintre care numai câteva sute sunt destul de mari şi au trasee prin apropierea Pământului, astfel încât să fie considerate un pericol pentru Terra.

Apophis (al cărui nume în limba greacă înseamnă "Distrugătorul") a intrat în atenţia astronomilor abia în anul 2004, când calculele traiectoriei sale au arătat că el se va apropia periculos de mult de Pământ, în anul 2029, când va ajunge până la 36.350 de kilometri de noi. Asta, dacă nu cumva, între timp, se va lovi de ceva care îl va devia de la cursul lui obişnuit, făcându-l să se îndepărteze sau să se apropie şi mai tare.

Dacă atunci Pământul va scăpa, Apophis va reveni (pe traseul de întoarcere) în anul 2036, când tot calculele spun că va trece mult mai aproape, ajungând până la doar 8.000 de kilometri de Terra.

Cât de mare este riscul?

Dacă ne va lovi acest pietroi spaţial, viaţa pe planeta noastră va fi probabil complet distrusă. Din fericire, riscul unei ciocniri este mic, de numai 1 la 5.500, pentru anul 2036. Dar asta e valabil numai atât timp cât Apophis nu-şi schimbă traiectoria în urma ciocnirii cu un alt asteroid.

Conform calculelor efectuate de astronomi, dacă totul decurge defavorabil, adică dacă Apophis (numit cândva şi MN4) are o traiectorie care ne va lovi, în anul 2013 el va trece printr-un coridor spaţial de numai 600 de metri, unde va trebui să fie zărit de pe Pământ şi unde, datorită poziţiei celorlalte planete, radarele îl vor putea identifica cu precizie. Plasarea lui în zona respectivă ar indica, fără dubiu, că asteroidul ar putea lovi Pământul în anul 2036 şi va trece mult mai aproape de noi în 2029, comparativ cu cei 36.350 de kilometri calculaţi iniţial.

Până în 2013 nu putem face decât speculaţii şi, din acest motiv, responsabilii NASA au anunţat că amână luarea unei decizii privind planurile de deviere a pietroiului distrugător până după măsurătorile din 2013. "Chiar dacă vom monitoriza în permanenţă traseul asteroidului Apophis, vom decide dacă este cazul să organizăm o misiune spaţială abia după analiza datelor furnizate de radare în 2013, când vom şti sigur dacă există riscul unei coliziuni cu Terra", a răspuns Mary Cleave, director adjunct la Departamentul "Ştiinţe" al NASA, solicitării Fundaţiei B612, care a cerut, în octombrie 2006, agenţiei spaţiale să prezinte un raport despre Apophis.

De când s-a format, în urmă cu 4,5 miliarde de ani, Pământul a fost deseori lovit de asteroizi sau comete. Aceste obiecte celeste, numite pe scurt NEO (de la Near Earth Objects, adică Obiecte din Apropierea Pământului) sunt un permanent pericol pentru noi. Desigur, efectul asupra Terrei depinde de dimensiunile obiectului cu care ne ciocnim.

Astfel, orice obiect între 130 şi 300 de metri diametru poate produce pagube imense într-un perimetru destul de larg, dar nu va provoca o catastrofă planetară. Sub 130 de metri pericolul este mic, pagubele fiind mai mari doar dacă impactul are loc într-o zonă locuită, caz în care ar putea muri câteva zeci de persoane. Peste 300 de metri diametru, în funcţie de zona unde va lovi (în ocean sau pe uscat) există riscul distrugerii vieţii pe Pământ. La peste un kilometru în diametru, însăşi planeta este afectată, putând pierde o porţiune sau suferind o contopire cu NEO, în urma impactului rezultând una sau mai multe planete, toate diferite de Terra.

Incidente-surpriză ne pot juca festa

Nu există niciun dubiu asupra faptului că, în viitor, Pământul va suferi un impact cosmic devastator. Singura întrebare la care nu ştim să răspundem este doar "când va avea loc acest dezastru"? Avem dovezi certe că planeta noastră a mai experimentat astfel de ciocniri, care au jucat un rol major în dispariţia în masă a unor specii, de-a lungul istoriei Pământului.

Noi facem diverse calcule, unele chiar foarte savante, dar nu putem vorbi decât de "evenimente mai mult sau mai puţin probabile". Certitudini nu putem avea, din cauza aşa-ziselor accidente. De exemplu, în anul 1994, când cometa Shoemaker-Levy 9 se apropia de Jupiter, astronomii au trasat traiectoria ei şi ne-au "asigurat" că ea va trece pe lângă uriaşa planetă fără nicio problemă. De trecut, a trecut, dar problemele au fost "cât casa". Fără niciun motiv aparent, cometa s-a rupt în 21 de fragmente, dintre care unele aveau diametrul de peste doi kilometri!

Incidentul nu a făcut mare vâlvă, pentru că pietroaiele încinse au căzut pe Jupiter, nu peste noi, dar astronomilor le-a îngheţat "cămaşa în spinare" gândindu-se că un astfel de "accident astronomic" se poate întâmpla oricând şi în apropierea Terrei, cu oricare dintre asteroizii sau cometele ce trec pe lângă noi...

Ce putem face ca să ne apărăm?

Orice obiect ceresc ce pluteşte prin Sistemul Solar ne poate face oricând o surpriză. Când această constatare a devenit certă, oamenii au început să se îngrijoreze. Din fericire, numai unul dintr-o mie de asteroizi are o traiectorie care trece pe lângă Pământ.

În anul 1991, Congresul SUA a ordonat oamenilor de la NASA să supravegheze cerul şi să facă o "hartă" a amplasării pietroaielor NEO, astfel încât să devină clar, pentru toată lumea, cam cât de mare este pericolul. Atunci s-au înfiinţat primele grupuri de studiu ale asteroizilor şi cometelor, care au ca sarcină şi găsirea unor metode viabile de apărare preventivă, prin distrugerea sau devierea lor, înainte de a fi prea târziu.

Deocamdată facem hărţi

În 1992 s-a înfiinţat "Spaceguard Survey" (garda de supraveghere a spaţiului). În 1994, Camera Reprezentanţilor a permis NASA să colaboreze cu orice altă agenţie spaţială din lume, astfel încât omenirea să aibă, în cel mult zece ani, caracteristicile orbitelor tuturor asteroizilor şi cometelor cu un diametru mai mare de un kilometru, care îşi intersectează traiectoria cu cea a Pământului. Şi totul părea să fie O.K. Dar în 2004, cineva a atras atenţia că şi asteroizi precum Apophis, care nu au un diametru decât de câteva sute de metri, pot spulbera civilizaţia umană.

Ca atare, în 2005, Congresul american a intervenit din nou şi a cerut celor de la NASA să extindă studiul şi asupra NEO mai mici, dar care au peste 140 de metri în diametru. Această cartografiere a cerului va fi terminată abia în 2020.

Echipa care se ocupă de program se numeşte Pan-STARRS şi încă nu a terminat de detectat nici măcar obiectele cereşti de peste un kilometru. Ei au identificat deocamdată 127 de obiecte "potenţial periculoase" şi estimează că numărul total va fi de câteva sute. Astronautul Rusty Schweikart spune însă că aceste "ghiceli" nu sunt deloc precise şi, la fel de bine, numărul asteroizilor care ne-ar putea lovi cândva ar putea fi de câteva mii.

Fundaţiile oferă sprijin financiar

Cum marii magnaţi ai lumii sunt şi ei în acelaşi pericol ca fiecare dintre noi, îngrijoraţi de mersul prea lent al cercetărilor, ei au înfiinţat mai multe fundaţii care să verifice progresul şi să ofere finanţări importante celor care propun ceva concret şi realizabil.

Cea mai cunoscută organizaţie de acest fel este Fundaţia B612, care a reuşit să pună la punct un proiect prin care s-ar putea devia un asteroid, prin folosirea unui aşa-numit "tractor gravitaţional" , inventat de doi astronauţi NASA, Ed Lu şi Stan Love. Un alt proiect la care au contribuit cei de la B612 este amplasarea unui transponder radio pe asteroidul Apophis, în anul 2019. Conform acestuia, dacă după măsurătorile din 2013 se va dovedi, fără dubiu, că "Distrugătorul" vine spre noi, o navă spaţială va pleca spre Apophis şi îl va întâlni în anul 2019, undeva pe drum. Astronauţii vor plasa pe asteroid aparatura de supraveghere, care le va permite savanţilor de pe Terra să facă"socoteli" de mare precizie privind traiectoria lui viitoare.

Dacă şi după aceste calcule va reieşi că Apophis vine exact spre noi, începând din anul 2024 se vor lansa câte misiuni vor fi necesare pentru devierea sau distrugerea acestuia. Preşedintele Fundaţiei B612 este nimeni altul decât astronautul Rusty Schweikart, care a fost unul dintre membrii echipajelor Apollo, din anii '60. Întrebat recent dacă este mulţumit de acest plan general de acţiune, el a dat un răspuns îngrijorător. "Sunt de acord, în principiu, dar detaliile nu mă lasă să dorm liniştit. Toate calculele NASA se bazează pe rezultatele unor măsurători făcute cu radare învechite, care nu ne garantează că socotelile lor sunt corecte".

Japonezii au trimis o navetă pentru a testa noile tehnologii

În anul 2005, japonezii au lansat prima misiune spaţială, fără astronauţi, care şi-a propus atingerea unui asteroid în mişcare şi amplasarea pe suprafaţa lui a unei staţii radio. Planul, pe hârtie, era simplu: naveta trebuia să zboare foarte aproape de asteroid şi cu aceeaşi viteză cu acesta. În timpul apropierii maxime, un pachet greu, care conţinea o staţie de emisie radio, urma să fie aruncat pe asteroid şi, teoretic, datorită legii lui Newton, el ar fi rămas acolo, însoţind pietroiul în zborul lui.

Naveta cu motoare ionice Hayabusa a făcut doi ani până lângă asteroidul Itokawa, dar n-a reuşit să plaseze staţia radio. În schimb a făcut două aterizări pe asteroid şi a prelevat probe. Misiunea a fost plină de incidente triste: două dintre cele trei motoare ionice, ce funcţionau pe bază de argon ionizat, s-au stricat şi gazul lichefiat, folosit pe post de combustibil, s-a pierdut în spaţiu.

Cu chiu, cu vai, japonezii de pe Terra au reuşit să reorienteze naveta şi să o îndrepte spre casă. Conform calculelor, peste trei ani ea ar trebui să ne furnizeze primele informaţii culese direct din tabăra "duşmanului". Dar nimeni nu poate garanta că Hayabusa va ajunge întreagă pe Pământ.