"Apele curgătoare ne pot salva, dacă ştim să le folosim"
"Finalizarea unui nod hidrotehnic peste Dunăre, Turnu Măgurele - Nicopole, o investiţie care ar costa 12 miliarde de euro, ar asigura trecerea masivă de la transportul auto la transportul pe
"Finalizarea unui nod hidrotehnic peste Dunăre, Turnu Măgurele - Nicopole, o investiţie care ar costa 12 miliarde de euro, ar asigura trecerea masivă de la transportul auto la transportul pe apă", spune Ştefan D. Popa, preşedintele CCIMB
Proiectul teoretic susţinut de dipl. ec. Ştefan D. Popa, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, ar fi o excelentă soluţie economică şi ar asigura o importantă reducere a emisiilor de gaze.
Adevărul: - Cât de interesaţi sunt investitorii străini de sursele de energie regenerabile din România?
Ştefan D. Popa: - În acest an şi anul trecut am avut întâlniri la nivel înalt cu posibili investitori. Un exemplu este vizita la Bucureşti a delegaţiei unui important grup industrial-comercial din Franţa, şi unul dintre cele mai puternice din lume.
În centrul discuţiei au fost sursele de energie regenerabile, în principal realizarea nodului hidrotehnic Turnu Măgurele-Nicopole, o investiţie care implică sume foarte mari. Mi-e teamă că suma vehiculată de specialişti, de 12 miliarde de euro, ar putea chiar să fie depăşită. Dar efectele intrării în funcţiune ale acestui nod ar fi deosebit de benefice la nivel european.
- Care ar fi beneficiile nodului hidrotehnic Turnu Măgurele - Nicopole?
- Odată cu intrarea României şi Bulgariei în UE, Dunărea a devenit un fluviu al UE, excepţie fiind numai o porţiune din Serbia şi Croaţia. Restul nu mai pune probleme din acest punct de vedere. UE va insista foarte tare în viitor pe utilizarea transporturilor pe apă. Punerea în exploatare a Dunării pe tot parcursul anului este o condiţie principală pentru iniţierea acestui sistem. Constanţa este un port care poate să ofere servicii de transport de orice nivel, inclusiv servicii de transport containerizat.
Să ne uităm în urmă la Porţile de Fier. Anul acesta, în luna mai, s-au împlinit 40 de ani de când s-a dat în funcţiune nodul hidrotehnic de acolo. Această realizare a avut efecte benefice evidente şi în ceea ce priveşte alimentarea cu energie şi în ceea ce priveşte legătura între statele din sudul Dunării şi cele din nordul Dunării prin podul realizat acolo, plus efecte benefice în ceea ce priveşte navigaţia.
Pentru că un lucru poate mai puţin ştiut este că în zona Porţilor de Fier trecerea prin acel sistem era ajutată de câteva locomotive care trăgeau de pe mal barjele sau şlepurile. Astăzi, trecerea prin ecluzele de la Porţile de Fier este practic o formalitate.
Acelaşi lucru se va întâmpla şi la nodul Turnu Măgurele - Nicopole. Nu e un proiect simplu, dar trebuie să punem în balanţă consumul de combustibili fosili din transportul auto, care în toată Europa pune mari probleme în ceea ce priveşte emisia de gaze. Punctul meu de vedere este că trecerea de la transportul pe apă în detrimentul trasporturilor auto ar avea efecte importante în ameliorarea încălzirii globale. Mai mult, vor fi şi importante beneficii economice, pe care le va aduce tranzitul sporit de mărfuri.
- Care este proporţia investitori străini-investitori autohtoni interesaţi de acest nod hidrotehnic?
- Ar trebui să facem un consorţiu internaţional şi părerea mea este că acolo vom avea în majoritate investitori străini. Statul nu cred că va fi doritor, dar vom discuta cu marii bogătaşi ai României, care sper să înţeleagă că acolo va fi o investiţie care va da bani, dar nu peste noapte.
Avem modelul de consorţiu pe care l-au avut turcii pentru podurile de la Istanbul. Japonezii şi nemţii, care au construit primul pod acolo, au prefigurat că valoarea investiţiei va fi recuperată în 8 ani. Rezultatul a fost că traficul antrenat a fost aşa de intens, încât recuperarea s-a făcut în mai puţin de doi ani. Avem un fluviu generos, dar pe care, din păcate, în acest moment nu-l folosim.
- Astea ar fi sursele hidro de care dispunem. Dacă ne referim şi la celelalte surse de energie regenerabile, cum stăm cu investiţiile?
- Principalul impediment este mentalitatea. În momentul de faţă, românii nu conştientizează foarte tare ce se va întâmpla cu cei care vor veni după noi, dar nici ce se întâmplă cu noi. A doua chestiune este politica, pe care toate guvernele din 90 până azi au dus-o faţă de această chestiune. Politica pe care ar trebui s-o facem noi ar trebui să încurajeze paşii mărunţi. De pildă, cred că ar trebui să urmăm exemplul termopanelor, afacere pe care într-o oarecare măsură a facilitat-o statul, pe termen lung.
Importantă este finanţarea. Dar şi aici avem o problemă: mentalitatea românilor de a nu fi datori la bănci. Pentru asta există o explicaţie care nu are nicio legătură cu perioada comunistă. Între cele două războaie, foarte mulţi oameni, cu averi mijlocii şi mici, au sărăcit printr-o politică de credite, de jaf aş spune, a băncilor. De acolo cred că ni se trage.
Deşi sunt naţiuni care se conduc după filosofia că e bine să fii dator şi chiar le merge bine, nouă nu ne plac datoriile. Un alt impediment e birocraţia care există în toată lumea, şi în Germania de exemplu, dar neamţul nu condiţionează actul administrativ. Birocraţia trebuie să fie periată, iar viteza cu care se realizează actele administrative ar creşte. Guvernele trebuie să se aplece asupra problemelor sub aspectul legislaţiei, care trebuie să-l încurajeze pe individ să spună "da, domle', îmi pun pe casă două panouri solare acum, că mă ajută statul".
- Aţi investit în panouri solare. Ce v-a determinat să faceţi asta?
- În familie chiar am avut o împotrivire din partea ginerelui meu, care nu-şi dorea să punem panouri solare. Acum se laudă că a ajuns să consume echivalentul unei butelii pe lună cu gătirea hranei. Dar investiţia este foarte mare.
Dacă, de pildă, s-ar gândi un sistem de creditare în sensul în care să se dea credite garantate de stat pe timp de opt ani, iar dobânda să fie una mult mai joasă decât cea în cazul creditelor comerciale, atunci ar fi mult mai stimulativ. Am fost în Israel şi am stat undeva la etajul 10 şi, de la balcon, cât vedeam cu ochii, fără excepţie, blocurile erau acoperite de panouri solare. Ei au învăţat să gestioneze o resursă printr-un sistem inteligent de facilităţi. Mentalitatea conform căreia noi, românii, le ştim pe toate ar trebui eliminată.
- Când spuneţi "investiţie mare", la cât vă referiţi?
- De pildă, o instalaţie solară pe care am făcut-o acum trei ani a costat atunci aproape 6.000 de euro.
- Dacă ar fi să ne ghidăm după un stat care a reuşit să gestioneze foarte eficient sursele de energie regenerabile, care ar fi acesta?
- Indiscutabil Germania. Pe ei îi preocupă şi fac o treabă excelentă, fără să bată toba. La noi chestia cu termopanele a fost supermediatizată, şi până la urmă numai unii au primit subvenţii, alţii nu. Cred că e important să trecem repede de la vorbe la fapte, pentru că schimbările climatice se produc în ritm rapid şi nu avem timp de pierdut. Să ne lăudăm că suntem ecologişti, fără să facem lucruri concrete, n-are niciun rost.



















































