Americanii şi alcoolul – o istorie controvestată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul istoriei americane au existat câteva probleme de ordin cultural care au divizat societatea americană. Chestiunea sclavagismului a fost, poate, cea mai importantă dintre acestea, dar o altă problemă, mult mai neînsemnată, a tulburat profund America încă de la întemeierea coloniilor: alcoolul.

Istoria alcoolului în America este o poveste impresionantă a unor oameni care s-au aventurat peste ocean, au cucerit şi îmblânzit teritorii sălbatice, au dat naştere unei mari naţiuni şi celei mai mari puteri economice a lumii - şi au făcut toate acestea în timp ce consumau mari cantităţi de alcool.

Începuturile alcoolului în Lumea Nouă

Băutura a ajuns în America pe faimoasa navă Mayflower. Ca majoritatea navelor britanice din vremea aceea, pe Mayflower era mai multă bere decât apă. Pe de-o parte, berea era mai sigură decât apa care putea fi uşor contaminată. Pe de altă parte, nu era mai plăcut pentru pasageri să petreacă 9 săptămâni pe vas beneficiind de o cantitate generoasă de alcool?

Până au ajuns la Plymouth (locul debarcării), coloniştii aproape că îşi terminaseră proviziile. Unul dintre pasageri nota în jurnalul său că nu au mai putut continua căutările pentru un loc mai bun pentru că "proviziile noastre erau aproape pe terminate, în special berea." Cât despre Puritani, aceştia au ajuns la Boston în 1630 pe o navă aprovizionată cu 37.000 litri de vin! În ciuda reputaţiei lor, puritanii nu se opuneau consumului de alcool, ci doar a excesului.

Rolul alcoolului în aşterea Americii moderne

Băutura cea mai des asociată cu Revoluţia Americană este ceaiul, dar berea şi romul merită şi ele această onoare. George Washington îşi îmbărbăta trupele cu o raţie zilnică de rom, fiind de părere că "beneficiile consumului moderat de alcool au fost experimentate în toate armatele şi nu trebuie disputate."

Niciunul din Părinţii Fondatori nu s-a dezis de consumul de alcool: James Madison îşi începea ziua cu puţin whisky, John Adams cu cidru, Washington era proprietarul unei importante distilerii, iar Benjamin Franklin a scris o odă dedicată băuturii.

Rebeliunea Whisky-ului

Una din primele crize apărute în Statele Unite ale Americii are la bază whisky-ul, sau, mai exact, o taxă pe whisky. În 1791 Congresul a votat această nouă taxă care s-a dovedit a fi extrem de nepopulară, în special în M-ţii Apalaşi, unde producţia de whisky aducea venituri seminifcative fermierilor.

În 1794, lângă Pittsburg, a avut loc o mică rebeliune armată împotriva taxei, iar preşedintele Washington a condus el însuşi o armată de miliţie pentru a pune capăt a ceea ce a ajuns să poarte numele "Rebeliunea Whisky-ului".

Citiţi continuarea pe historia.ro

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite