Amenzi mai mari dacă faci petreceri gălăgioase sau spargi faianța la ore nepotrivite. Sancțiunile pot ajunge până la 12.000 de lei
0Cei care fac gălăgie și deranjează liniștea publică ar putea fi sancționați mult mai aspru decât în prezent. Proiectul de modificare legislativă votat anul trecut de Senat a fost scos de la naftalină.

Proiectul, care aduce câteva modificări legislației în vigoare, are deja susținerea Guvernului, potrivit Știrilor ProTV.
Potrivit proiectului, constituie infracțiune organizarea de petreceri şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate mare nu numai în mediul urban, cum prevede legea în vigoare, ci şi în mediul rural.
Tulburarea liniştii vecinilor se sancţionează şi când faptele se repetă într-un interval de 72 de ore, faţă de 24 de ore, cât este menționat în forma actuală a legii, potrivit propunerilor din document.
Cât trebuie să scoți din buzunar dacă îți deranjezi vecinii
Cei care își deranjează vecinii între orele 22 și 8 dimineața sau între orele 13 și 14, ar putea primi amenzi între 1.000 și 2.000 de lei. În prezent, pentru astfel de fapte, amenda e de 1.500. Pentru repetarea faptei în următoarele 72 de ore, amenda urcă la 6.000 de lei
Organizarea de petreceri private ar putea fi sancționată cu amenzi de la 4.000 până la 6.000 de lei, iar dacă fapta se repetă în următoarele 72 de ore, reclamatul se poate alege cu încă 12.000 de lei amendă.
Neplata acestor sancțiuni atrage muncă în folosul comunității. Proiectul trebuie votat în Camera Deputaţilor, care este camera decizională.
Propunerile legislative sunt salutate de cei care suportă cu greu zgomotele vecinilor.
„Am avut probleme, am chemat poliţia”, a declarat cineva pentru știrile proTV