Amenzi de 100.000 de euro aplicate de inspectorii de muncă pe final de 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amenzi de peste 100.000 de euro aplicate de Inspecţia Muncii FOTO Adevărul
Amenzi de peste 100.000 de euro aplicate de Inspecţia Muncii FOTO Adevărul

Inspectorii de muncă au efectuat o serie de controale în perioada 22-30 decembrie 2014. În urma controalelor, specialiştii au aplicat amenzi în valoare totală de peste 100.000 de euro, fiind depistate peste 30 de persoane care lucrau fără forme legale. Opt dintre aceştia erau din judeţul Mureş şi lucrau în domeniul construcţiilor.

Potrivit unui comunicat de presă, au fost sancţionaţi 140 de angajatori. „Au fost aplicate amenzi în valoare de 1.000 de lei persoanelor fizice sancţionate deoarece au acceptat să muncească fără încheierea unui contract individual de muncă”, notează Inspecţia Muncii.

Amenzi pentru lipsa siguranţei la locul de muncă

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 116.000 de lei. Pentru deficienţele constatate, inspectorii de muncă din judeţul Prahova au dispus oprirea din funcţiune a 3 echipamente, doi transpaleţi şi un stivuitor, pentru a fi prevenite posibile accidente.

„Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 42 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea 22 au avut loc în Bucureşti”, se mai arată în comunicatul de presă.

Inspecţia Muncii va fi desfiinţată

Printr-o decizie a Guvernului, Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială vor fi desfiinţate, iar în locul acestora va fi formată, prin comasare, o structură unică, denumită Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, aflată în subordinea Ministerului Muncii.

Urmare a acestei decizii, în subordinea noii agenţii vor fi create, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, direcţii judeţene de muncă şi securitate socială, conform ordonanţei de urgenţă privind noua configuraţie a Guvernului.

Agenţia va fi condusă de un secretar de stat numit de premier la propunerea ministrului Muncii şi va prelua personalul celor două structuri comasate, dar cu încadrarea în numărul maxim de posturi. Guvernul a mai decis înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, prin preluarea activităţii în domeniu de la Ministerul Muncii, care va fi condusă tot de un secretar de stat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite