Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti: "Coruptia alunga investitorii din Romania"
0Ambasadorul Marii Britanii in Romania, Quinton Quayle, considera ca prea multi investitori straini stau departe de Romania, pentru ca se tem ca daca vor investi aici vor fi afectati de coruptie.
Ambasadorul Marii Britanii in Romania, Quinton Quayle, considera ca prea multi investitori straini stau departe de Romania, pentru ca se tem ca daca vor investi aici vor fi afectati de coruptie. Romania trebuie sa-si schimbe rapid imaginea pe plan extern. Un raport recent al Transparency International a clasat Romania in fruntea tarilor europene corupte - acesta ar trebui sa fie un semnal de alarma, un mesaj, spune Quayle. El apreciaza faptul ca Guvernul si-a luat angajamentul de a combate coruptia si precizeaza ca Marea Britanie s-a angajat sa sprijine acest demers. Dintre cei 30 de consilieri britanici pentru Guvernul roman, doi se ocupa in mod special de aceasta chestiune - unul lucreaza cu politia, altul cu vama, doua organizatii afectate de coruptie. Quinton Quayle a mai spus ca fenomenul coruptiei este unul global, afecteaza mediul de afaceri din multe state, inclusiv din Marea Britanie, dar este o problema extrem de grava in Romania. Ambasadorul britanic a povestit despre calatoriile sale in tara si despre faptul ca diversi oameni de afaceri sunt nemultumiti de "extinderea" coruptiei. "Unul dintre investitori mi-a povestit ca afacerea ii merge foarte bine, are 100 de angajati romani, vanzarile au crescut, exporturile au crescut, dar se gandeste sa vanda tot si sa isi mute investitia in Bulgaria. De ce? Pentru ca s-a saturat de inspectii permanente din partea unor institutii birocratice, care stiau ca are succes, ca are bani si veneau mereu in inspectii pentru a primi comisioane", a aratat Quayle. Diplomatul britanic este de parere ca fenomenul coruptiei nu doar tine departe investitorii, dar ii si alunga, distruge profitul, prosperitatea si locurile de munca. Quayle spune, insa, ca are incredere in faptul ca Guvernul isi va tine promisiunea de a combate coruptia. Este vital pentru a asigura accesul Romaniei in UE in 2007, a afirmat el. Unii oameni de afaceri sunt pesimisti si asteapta rezultate, nu promisiuni, a mai spus Quinton Quayle. "Cineva mi-a spus odata: cand ai mancat prea mult, pentru prea mult timp si te-ai ingrasat, nu este suficient sa spui ca vei schimba dieta. Trebuie sa slabesti pur si simplu - cantarul nu minte. Vrem sa vedem rezultate, nu mai multe promisiuni", sustine Quayle.























































