Ambasada Franţei la Ankara, bombardată cu ouă
0Votul deputaţilor francezi care incriminează negarea genocidului asupra armenilor din în timpul primului război mondial a stârnit indignare în Turcia. "Parlamentul francez a dovedit că această
Votul deputaţilor francezi care incriminează negarea genocidului asupra armenilor din în timpul primului război mondial a stârnit indignare în Turcia. "Parlamentul francez a dovedit că această ţară îşi urmăreşte doar interesele mărunte. Franţa şi-a distrus singură prestigiul istoric", a declarat Abdullah Gul, ministrul turc de externe. Liderul Partidului Naţionalist din Turcia, Omer Demirer, a cerut tuturor cetăţenilor să boicoteze produsele franţuzeşti. La sediile diplomatice franceze au avut loc manifestaţii de protest, iar clădirea ambasadei din Ankara a fost bombardată cu ouă. Populaţia turcă împărtăşeşte în mare măsură atitudinea oficialităţilor, care tratează acuzaţiile de genocid ca pe o insultă la adresa naţiunii. Chiar şi unii dintre armenii rămaşi în Turcia se opun legii votate la Paris. Patriarhul bisericii armene din Turcia a criticat şi el legea, care, în opinia sa, ar putea atrage represalii împotriva celor 80.000 de armeni care mai trăiesc aici. Libanul, unde locuieşte o importantă comunitate armeană, a devenit un nou loc de manifestare a disputei istorice dintre turci şi armeni. Mii de oameni au protestat la Beirut, faţă de participarea trupelor turceşti în cadrul Forţei Naţiunilor Unite din Liban. Manifestanţii au calificat prezenţa soldaţilor turci drept "o insultă la adresa memoriei colective armeneşti". Ei au elogiat, în schimb, legea votată de deputaţii francezi. Guvernul francez a încercat să împiedice adoptarea legii, de teamă că relaţiile economice cu Turcia vor avea de suferit. (V.M.)























































