Amânări, DA! Retrocedări, BA!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

2006, de pildă, s-a reuşit "performanţa" retrocedării unei suprafeţe de doar 561 ha din totalul de 53.288 ha fond forestier revendicat de formele asociative din judeţ, adică 1,1 la sută din

2006, de pildă, s-a reuşit "performanţa" retrocedării unei suprafeţe de doar 561 ha din totalul de 53.288 ha fond forestier revendicat de formele asociative din judeţ, adică 1,1 la sută din cât au avut în proprietate obştile moşnenilor. În susţinerea afirmaţiilor mele, mă voi opri asupra câtorva situaţii concrete.
În cazul Asociaţiei Obştea Morcoveşti, deşi reprezentantul acesteia a prezentat proba cu martori proprietari, conform art. I 8 din Legea nr. 247/2005, această prevedere legală nu a fost luată în seamă de comisia judeţeană, mai exact de reprezentanţii administraţiei judeţene şi Romsilva, respingându-se cererea şi transferându-se, în acest fel, instanţelor responsabilitatea aplicării legilor funciare. La Obştea Moşnenilor Bătrâneni - Starchiojdeni, deşi comisia locală a admis cererea de retrocedare, comisia judeţeană a amânat ilegal validarea, de mai multe ori, sub diverse pretexte minore. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a Obştei Moşnenilor Talea nu este analizată pe motiv că, chipurile, suprafaţa obştei ar depăşi suprafaţa fondului forestier din judeţul Prahova. Se trece cu vederea în mod abuziv faptul că, în Decizia silvică nr. 2/1946, suprafaţa de pădure a acestei obşte se întindea atât în Prahova, cât şi în judeţul Dâmboviţa. Deci suprafaţa revendicată în Prahova este mult mai mică.
Asemenea cazuri, cât şi altele pe care le avem în evidenţă, demonstrează că cei din conducerea Direcţiei Silvice Prahova au reuşit încă din anul 2000 să-i determine pe reprezentanţii Prefecturii Prahova în comisia judeţeană de fond funciar să blocheze prin tergiversare analiza cererilor depuse în termen legal de către asociaţiile obştilor. Sau, uzând de tot felul de tertipuri, să întârzie soluţionarea dosarelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. şi încă un aspect. şefii de ocoale silvice care fac parte din comisiile locale instigă la divizarea obştilor, promiţând retrocedarea suprafeţelor de pădure persoanelor fizice care nu au acte de proprietate. Această acţiune de dezbinare a asociaţiilor este susţinută şi de unii funcţionari din Prefectura Prahova, care, datorită zelului depus în păstrarea fondului forestier naţionalizat de regimul comunist, au fost menţinuţi sau chiar promovaţi în funcţie. Ce ar pierde cei care se opun retrocedării terenurilor forestiere este lesne de înţeles de către oricine cunoaşte valoarea lemnului. În plus, se pierd "scaune" de şefi ai pădurilor şi chiar Regia "de protocol" a pădurilor este în pericol să se desfiinţeze.
Valeriu Neamţu Ing. preşedintele Asociaţiilor Obştilorde Moşneni "Ecosilva" Prahova -Vălenii de Munte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite