Alexandru Rafila: În ultimele 24 de ore avem 4.689 de cazuri noi de COVID-19

0
0
FOTO gov.ro
FOTO gov.ro

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.689 de cazuri noi de COVID-19.

„În ultimele 24 de ore avem 4.689 de noi cazuri de COVID-19 dintre care circa 20% sunt la persoane care s-au reinfectat. Iar gradul de ocupare al paturilor este asemănător cu cel de săptămâna trecută, respectiv 17,43%", a precizat  Alexandru Rafila.

Potrivit lui, în acest moment sunt internate 654 de persoane cu vârsta sub 18 ani. 

"Avem un număr relativ importat de copii şi tineri, 654 persoane cu vârsta sub 18 ani, din fericire, la ATI sunt doar trei cazuri, în scădere faţă de ceea ce înregistram acum o săptămână. Nu sunt probleme legate de paturile disponibile nici cele COVID, nici cele de la ATI”, a explicat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, în ce priveşte numărului total de cazuri într-o săptămână, a fost înrgistrată o reducere majoră a acestora. 

"Avem o reducere a numărului total de cazuri într-o săptămână cu circa 5.000 şi am ajuns de la o medie zilnică de 8.400 la circa 7.400 de cazuri în această săptămână, - o scădere semnificativă. Sperăm să continue acest trend şi să intrăm într-o perioadă de scădere a numărului de cazuri în săptămânile următoare”, a explicat ministrul Sănătăţii. 

„În ceea ce priveşte evoluţia deceselor, trendul crescător a rămas, există un decalaj de scădere a numărului de cazuri şi o scădere a numărului de decese şi probabil în circa două - trei săptămâni şi trendul acesta al deceselor va fi descrescător. Oricum cifrele inregistrate acum arată mult mai puţine decese decât în alte valuri”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite