Alertă pe litoral! Măsuri de urgenţă, după descoperirea unor alge toxice în Marea Neagră. Care sunt zonele periculoase

0
Publicat:

Imediat după descoperirea prezenţei unor alge toxice în apa Mării Negre, autorităţile au dispus măsuri de urgenţă şi avertizeată populaţia asupra riscului pe care îl presupune culegerea şi consumul midiilor şi altor fructe de mare.

Specialiştii au detectat prezenţa unei alge toxice în Marea Neagră, foto arhivă
Specialiştii au detectat prezenţa unei alge toxice în Marea Neagră, foto arhivă

Specialiștii de la Direcția Sanitar Veterinară din Constanța, care au prelevat probe de apă din Marea Neagră, au constatat nivelul crescut de toxicitate a apei şi au dat semnalul de alarmă, potrivit Digi24.

Primele măsuri luate de autorităţi au fost avertizarea populaţiei cu privire la pericolul reprezentat de consumul de midii şi rapane, interzicerea culegerii acestor fructe de mare şi închiderea unor zone de litoral. Astfel, au fost au fost închise zonele 3 și 4 din Marea Neagră, adică începând din Mangalia până în Năvodari.

Primele probe de apă au indicat un risc crescut de toxicitate şi prezenţa unei alge care determină această toxicitate. S-a decis repetarea analizelor, dar, până când vor fi obţinute rezultatele, este interzisă culegerea de fructe de mare. De asemenea, sunt interzise pentru comercializare fructele de mare care au fost recoltate în perioada 23 mai - 3 iunie.

Specialiştii avertizează că toxinele, care pot provoca alergii, dar şi probleme respiratorii, pot ajunge cu uşurinţă în organismul uman, prin intermediul peştilor sau al fructelor de mare care se hrănesc cu astfel de plante microscopice.

În momentul de faţă, singura zonă de unde se pot culege scoici este zona 2, adică cea care începe de la Midia și ajunge până în Tulcea. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite