Agentii unei firme de paza, batuti de clientii unui bar vasluian

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi agenti de paza ai unei firme vasluiene au fost batuti, duminica, de membrii unei gasti din municipiu, politistii retinand patru dintre agresori. Agentii de paza Daniel Grigoriu si Leonard Scanteie

Doi agenti de paza ai unei firme vasluiene au fost batuti, duminica, de membrii unei gasti din municipiu, politistii retinand patru dintre agresori. Agentii de paza Daniel Grigoriu si Leonard Scanteie au fost agresati cand au incercat sa intervina pentru a aplana un scandal izbucnit intr-un bar situat in zona centrala a municipiului. Daniel Grigoriu a fost internat in Sectia de Chirurgie a Spitalului Judetean Vaslui cu traumatisme cranio-faciale. Conform declaratiilor lui Grigoriu, si Leonard Scanteie a suferit multiple leziuni, inclusiv la cap, dar a refuzat internarea. "Eram pe masina, sofer la interventii. Am primit prin statie apel sa ne deplasam la barul respectiv, ca e scandal acolo. La o masa erau fratii Craciun si inca vreo patru. Alaturi, la alta masa, mai erau cativa, printre care Bicu si "Spirt". Barmanul ne-a zis sa-i scoatem afara", a declarat politistilor Daniel Grigoriu. Scandalagiii au inceput sa-i impinga pe agenti si, desi acestia au incercat sa-i scoata afara, unul dintre agresori l-a lovit pe Grigoriu cu un scaun in spate. "Am reusit sa-i scoatem afara, dar, intre timp, i-au chemat si pe altii. Au venit cateva taxiuri. Noi eram doi, iar ei erau vreo 18-19. La un moment dat, au mai scos si niste bate", a mai spus Grigoriu. La fata locului au sosit politistul de sector si un jandarm, dar nu au intervenit. Agresorii au fost calmati dupa ce in zona au sosit mai multi politisti. Patru dintre agresori, Adrian Sorin Craciun (24 de ani), Valentin Craciun (22 de ani), Radu Rusu (23 de ani), din Vaslui, si Claudiu Ribu (21 de ani), din Bicaz, au fost retinuti de politisti, urmand ca si ceilalti agresori sa fie anchetati.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite