Adevăruri de altădată:Descoperirea unui scriitor

În 1891, la un an şi jumătate după moartea lui Ion Creangă, la începutul verii, învăţătorul meu Mihai Busuioc din Paşcani îmi vorbea întâia oară de marele scriitor dela Humuleşti.

Până în acea zi luminată de Mai, nu auzisem de această minune. Şi nici încă nu-mi dădeam samă, din ceeace spunea învăţătorul meu, de valoarea descoperirii. Cu anii, trebuia să adâncesc singur mina şi să-i cern aurul. Mă aflam, cu tovarăşii mei copii, în cerdacul şcolii, la soare. Ne ocupam, sub privegherea d-lui Busuioc, cu împletitul panerelor de mlajă.

Mânuiam cu puţină îndămânare nuieluşele subţiri aduse din Lunca Siretului şi eram din ce în ce mai atent la ceeace citea învăţătorul. D. Busuioc citea «Punguţa cu doi bani». (...) Am rămas pe gânduri, lăsând cu totul deoparte mlaja şi abandonând fundul panerului. Învăţătorul nostru a dat o mică lămurire despre acest autor puţin cunoscut, care a alcătuit cele mai frumoase poveşti, cum n’a mai scris nimeni la noi şi care istoriseşte într’un fel cu totul deosebit amintirile din copilărie.

După cinci ani, au apărut în «Biblioteca pentru toţi» cinci volumaşe, cuprinzând aproape întreaga operă a lui Creangă. Cu un leu şi cincizeci de bani am devenit bogat şi fericit, împărtăşind multor colegi dela Gimnaziul din Fălticeni entuziasmul meu, precum şi bogăţia mea neistovită. (...) Astfel am început a mă pătrunde de opera lui Creangă înainte de a cunoaşte pe Eminescu. Cât am petrecut în Iaşi, la liceul Naţional, n’am avut putinţa să identific mormântul dela „Eternitate“ al povestitorului.

N’avea cine să ne îndemne şi să ne călăuzească la locul lui de odihnă, pe toţi cei cari îl admiram. În micile societăţi culturale din preajma anului 1900, liceenii au avut de multe ori prilejul să m’audă citind şi iar citind paginile maistrului meu. La cimitirul aşa de frumos şi aşa de înflorit din Dealul Tătăraşilor, locul umilit unde dormea Ion Creangă nu era însemnat măcar de o tablă comemorativă“.

Fragment dintr-un articol publicat de Mihail Sadoveanu în „Adevărul literar şi artistic“ din 1932.