Adevăruri de altădată: Mediocritatea şlagărelor

Înainte, „a asculta muzică“ era un eveniment. Un eveniment pe care-l aşteptai, pe care-l pregăteai, - fie că era vorba de dus la un concert, fie că era vorba de o simplă placă de patefon care-ţi aducea în odaie acordurile unei orchestre, vioara solemnă a lui Kreisler, vioara senzuală a lui Heifetz ori glasul de aur curat al lui Carusso.

Ascultai ce vroiai şi când vroiai - şi erai liber să nu asculţi nimic. Acum, muzica ţi-e impusă cu deasila. Trebuie să asculţi orice şi trebuie să asculţi oricând. Ca să-ţi cumperi un creion, eşti obligat să consumi un sfert din valsul vienez care-l hârâie şi-l pocneşte cu exasperare aparatul de radio instalat în librărie.

Magazinele care vând aceste moderne instrumente de tortură au transformat străzile în bâlciuri. Fiecare haut-parleur instalat în drum are pretenţia să urle el mai tare, - ca să nu se mai audă celelalte. Ici, un tenor italian umple văzduhul cu o arie din Rigoletto. Peste drum, e muzică românească, cu fluere şi chiuituri.

Pe toate ferestrele primăvăratec deschise se dau la dumneata, cu învierşunare, valuri de sunete venite din toate punctele muzicale ale continentului (Mulţumim lui Dumnezeu că măcar America nu se aude încă!). Melodiile se ţin după om pe stradă, ca nişte câini întărâtaţi.

Dar nu cântă numai aparatele: cântă şi indivizii. Pe stradă, în tren, în tramvai, în casă, toată lumea fredonează. Se cântă pretutindeni şi oricând, deşi trăim în vremuri lipsite de bucurie. Şi de obiceiu se cântă acelaşi cântec, printr´un fenomen de obsesie colectivă.

E vorba de ceiace se chiamă, cu un cuvânt îngrozitor, pe care nu pot nici să-l scriu fără să mă cutremur, „şlagăre“. Le lansează cinematograful sonor şi le popularizează radio-Bucureşti, la ora siestei când „cântă“, cu glas de acadea topită, plăci de patefon. Melodia la modă durează cât trandafirii: un sezon, ori şi mai puţin. Pe urmă vine alta la rând, pe urmă alta. Cine le mai ţine minte pe toate?

Text semnat de Otilia Cazimir în „Adevărul literar şi artistic“ din 28 februarie 1932“.