Adevăruri de altădată: Inventatorul de umbrele

Adevăruri de altădată: Inventatorul de umbrele

Eu nu ies niciodată fără umbrelă. Pe ploaie, o iau cu mine ca să nu mi se strice pălăria, cu toate că, drept vorbind, se înmoaie şi sub umbrelă, însă puţin.

Numărând picăturile de apă care străbat până la panglică, am socotit că proprietarul unei umbrele normale economiseşte unsprezece pălării care ţin cât o umbrelă. E unul din obiectele care s’au demodat cel mai puţin dela invenţia lor, ca şi roata, alt aparat cu spiţe, şi numai în ceea ce priveşte băţul.

Un secol preferă măciulia şi altul, mânerul în forma unei jumătăţi de covrig. Însăşi umbrela de fantezie variază foarte puţin, spiritului de invenţiune lipsindu-i locul de acţiune de-a lungul unui baston de 75 cm.

O singură dată a încercat umbrela să facă un progres îndrăzneţ, dar a şi dat înapoi: atunci când şi-a scurtat bastonul de tot şi când eleganţa consista în a purta-o, cu mâna băgată în speteze. Vârful gros şi bont corespundea unui mâner voluminos, înfăţişând un papagal.

Ceadintâi umbrelă mi-am cumpărat-o cu resort. Îmi plăcea să apăs pe un buton şi să se desfacă toată umbrela deodată, fără să fi fost nevoit să lucrez cu ambele mâini, trăgând cu una de mâner şi împingând cu alta de spiţe. Mă înşelasem: credeam că acelaşi resort, apăsat într-altfel, închide umbrela tot automatic, după cum o deschidea.

Un mecanic mi-a explicat că două mişcări contrarii arcul  nu poate efectua şi că numai motorul ar fi în stare să le provoace la comandă.

M’am gândit în ziua aceea la o umbrelă cu motor şi, tocmai când eram pregătit să o construiesc, făcând un motor de explozie, de un cilindru, la îmbucătura băţului cu mânerul, am observat că umbrela cu motor era inventată de 20 de ani şi că circulă prin oraş sub numele de automobil. Cu o singură deosebire, că umbrela automobilă avea şi patru roţi, plus una de rezervă“

Acest articol, semnat de Tudor Arghezi, a apărut în „Adevărul literar şi artistic“ în 1927.