"Adevărul vă va face liberi"

Băsescu este dator să pună capăt speculaţiilor legate de relaţia sa cu fosta Securitate şi să îşi publice dosarul. Nu are absolut nicio importanţă dacă este un dosar de urmărit sau de

Băsescu este dator să pună capăt speculaţiilor legate de relaţia sa cu fosta Securitate şi să îşi publice dosarul. Nu are absolut nicio importanţă dacă este un dosar de urmărit sau de informator. Cei care trebuie să judece faptele din dosar sunt cele 22 de milioane de cetăţeni ai României, nu cei 10 membri ai CNSAS, captivi ai partidelor care i-au numit în funcţie. Iar judecata la care se va supune şeful statului ar fi una strict de natură morală. Va fi dreptul fiecărui alegător să decidă dacă cel care conduce această ţară a făcut poliţie politică sau a fost un patriot, care, chiar şi pe vremea lui Ceauşescu, a slujit România, şi nu regimul comunist. Băsescu nu are altceva de făcut decât să ceară serviciilor secrete să pună în aplicare hotărârea CSAT din 24 iulie, prin care s-a decis declasificarea tuturor dosarelor demnitarilor, inclusiv preşedintelui României. După ce aceste documente vor ajunge la CNSAS, el poate să-şi fotocopieze dosarul şi să-l publice pe internet, aşa cum a procedat prietena sa, Mona Muscă. În fond, această cale ar trebui urmată în cazul tuturor politicienilor, pentru a închide într-un mod onorabil nesfârşitele discuţii despre relaţiile lor cu fosta Securitate. CNSAS trebuie lăsat fără dreptul de a emite sentinţe despre colaborarea cu Securitatea ca "poliţie politică", iar dosarele - curăţate de chestiunile care privesc viaţa personală - trebuie să devină publice. Ceea ce trebuie să conştientizeze opinia publică este că aceste dezvăluiri nu ar avea doar o discutabilă valoare morală. Mai important este faptul că România nu mai trebuie condusă de oameni care pot fi şantajaţi. "Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului", spune Iisus, în Evanghelia după Ioan. Un politician care, de exemplu, a fost agentul Securităţii şi a activat în străinătate poate fi şantajat nu doar de foştii săi colegi din România, dar şi de un serviciu străin de informaţii, care îi cunoaşte dosarul. Celebra sintagmă referitoare la colaborarea cu Securitatea "ca poliţie politică" i-a scăpat pe foştii informatori şi pe ofiţerii care i-au coordonat de judecata opiniei publice, dar nu i-a putut feri de cei care le ştiau trecutul şi puteau să-i şantajeze. Discuţiile care au avut loc în ultimul timp despre agenţii strecuraţi în presă sau în politică au o legătură clară cu faptul că sute de mii de dosare sunt păstrate la secret în continuare. Fostul director al SIE Ioan Talpeş avea probabil perfectă dreptate când avertiza că aceia care au colaborat cu Securitatea s-au transformat în servitori ai nenumăratelor servicii secrete apărute după 1989. Bineînţeles că, pentru sute de mii de români, publicarea relaţiilor pe care le-au avut cu braţul armat al regimului comunist va fi un moment dureros. Nici chiar preşedintele Traian Băsescu nu va scăpa, probabil, cu imaginea nepătată, chiar dacă se va dovedi că într-adevăr nu a făcut ceea ce acum denumim "poliţie politică". Totuşi, în anii '80 era imposibil să ocupi un post în străinătate dacă nu te bucurai de deplina încredere a conducerii de partid şi de stat. Pentru societatea românească însă, publicarea dosarelor demnitarilor va fi un gest purificator, căci se va adeveri celebra frază spusă de Iisus ucenicilor săi: "şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi".