Accident rutier cu 18 victime in judetul Iasi
0Doua microbuze cu 30 de persoane la bord s-au ciocnit frontal din cauza vizibilitatii reduse
Ieri dimineata, in jurul orei 9, doua microbuze cu 30 de pasageri s-au ciocnit frontal intre localitatile iesene Blagesti si Ruginoasa (la 10 km de municipiul Pascani). Depasirea imprudenta a unui autocamion cu lemne, vizibilitatea redusa si carosabilul partial acoperit cu polei sunt potentialele cauze ale coliziunii. Dupa impact, 18 persoane au fost transportate de urgenta la triajul Spitalului Municipal Pascani. Diagnosticate cu plagi usoare, echimoze si luxatii, 16 persoane au fost externate spre pranz, in vreme ce doua au fost spitalizate, cu fracturi de bazin si humerus. "Pacientii au fost investigati clinic si radiologic in ambulatoriu, urmand a se prezenta la control in doua-trei zile", ne-a declarat Catalin Gradinariu, medic specialist ortoped la spitalul din Pascani. Autospeciala marca Mercedes-Benz, modelul Sprinter, inmatriculata IS-04-TOT (apartinand firmei de transport intern si international "Intertrans Company" SRL), facea regulat carausie cu persoane intre Iasi si Pascani. Cei 20 de pasageri, printre care si copii, urmau sa ajunga la Iasi in jurul orei 10. Celalalt microbuz, un Ford Tranzit, cu numar de rodaj, apartine firmei "Kosarom" SA Pascani (firma patronata, pana la numirea de catre Guvern, de actualul prefect al Iasiului, ing. Neculai Apostol). Fordul transporta la sediul "Kosarom" 10 agenti de paza, care urmau sa intre in post. Scoasa cu greu dintre fiarele contorsionate si bancile smulse din podea, diagnosticata apoi cu fractura de bazin, Cristina Bugianu (33 de ani) - din Pascani - spunea, ieri, ca va da in judecata firma de transport.























































