55 de ani, cu Tamara Buciuceanu-Botez

Marea actriţă va împlini anul acesta 78 de ani, dar tot nu renunţă la bucuria de a urca pe scenă

Tamara Buciuceanu-Botez este fiinţa pe care o iubesc generaţii întregi de împătimiţi de teatru, actriţa pe care o adoră românii de pretutindeni şi omul al cărui farmec ar cuceri, într-o clipă, mii de suflete sensibile la împletirea dintre talent, graţie, modestie şi "ardere" interioară.

Marea noastră actriţă provine dintr-o familie de trei generaţii de artişti. Tatăl a fost avocat de meserie, dar a făcut şi Conservatorul, iar mama sa a terminat şi ea Conservatorul şi, deşi putea să plece cu bursă la Milano, s-a îndrăgostit, s-a căsătorit şi a adus pe lume trei fete şi doi băieţi. Tatăl Tamarei a fost dirijorul corului Basarabiei, în care erau 200 de persoane, iar mama sa era solista... Copiii familiei Buciuceanu au crescut într-o atmosferă specială, în care serile de sâmbătă şi duminică erau foarte frumoase. Marea noastră actriţă cânta, în copilărie, la pian, iar sora sa, Iulia, viitoarea mezzosoprană la Opera Română, stătea pe scăunel sau cânta şi dansa.

Tamara Buciuceanu îşi aminteş te că a spus primul său monolog la şapte ani şi că, întâmplător sau nu, acesta era monologul îngerului Viflaim. A fost întotdeauna o fiinţă credincioasă şi, deşi este înzestrată cu un har ieşit din comun, pune adesea, cu modestie, succesul său de cinci decenii şi jumătate pe seama comuniunii cu Divinitatea. Anul acesta, Tamara Buciuceanu împlineşte, pe 10 august, 78 de ani. Şi tot anul acesta sărbătoreşte 55 de ani de carieră. Dragostea pentru artă a fost atât de mare întotdeauna încât niciodată n-a stat să se gândească la faptul că vârsta cere mai multă odihnă, mai multă linişte. Consideră un mare noroc faptul că a lucrat cu mari regizori, de la Liviu Ciulei, Lucian Pintilie şi Horia Popescu la Alexandru Tocilescu, Dinu Cernescu şi Cătălina Buzoianu.

Dar una dintre marile sale bucurii este legată de faptul că a urcat pe scenă împreună cu nepotul ei, Mihai Constantin, fiul Iuliei Buciuceanu şi al regretatului actor George Constantin. Prima dată, cei doi şi-au dat replica în filmul "Liceenii", unde mătuşa Tamara (iată că ea există!!) era profesoara Isoscel, iar nepotul său era elevul năzdrăvan. Apoi, câţiva ani mai târziu, cei doi s-au întâlnit pe scena Teatrului "L.S. Bulandra", în piesa "Dimineaţa pierdută" a Gabrielei Adameşteanu.

Cariera unei stele de cinci stele

În 1952 a debutat pe scena Teatrului Giuleşti, cu "Marfă din Makkar", iar anii următori o vedem, tot la acelaşi teatru, în "Cei doi tineri din Verona", "Domnul Puntilla şi sluga sa Matt" sau "Pălăria florentină" şi, nu în ultimul rând, "Gaiţele". Timp de opt ani este angajata Teatrului de Operetă, unde, în spectacole precum "Contesa Maritza", "Văduva veselă" , "Lăsaţi-mă să cânt" sau "My fair Lady", ori "Voievodul ţiganilor", îi putem admira pe lângă talentul scenic şi calităţile vocale. Pe scena Teatrului "Bulandra", alături de nume celebre ale teatrului românesc, o vedem în "Azilul de noapte", "Titanic vals", dar şi în "Reţeta fericirii", iar pentru interpretarea din "Dimineaţă pierdută" primeşte nenumărate critici favorabile, spectacolul devenind mândria stagiunii. La Teatrul "C. Tănase" a fost admirată în comedii muzicale şi de revistă, iar piesa de care ne reamintim este "Vin americanii". Publicul nu o va uita însă niciodată în rolurile de pe scena teatrului din Iaşi, "Coana Chiriţa" şi "Chiriţa la Iaşi", succese de proporţii, care, susţin moldovenii, nu vor mai fi reeditate poate niciodată. Pentru că timp de trei ani marea actriţă a uimit prin joc şi prin accentul moldovenesc publicul din capitala Iaşiului.

"Eu îl las pe spectator să gândească ceea ce vede, să plângă, să râdă, să simtă, căci teatrul face parte din matematica culturii. În viaţă şi în carieră m-au ghidat sinceritatea, generozitatea, adevărul. De aceea nu am făcut niciodată compromisuri. Iar premiile pe care le-am luat mă bucură, deşi nu pentru ele joc, continui să joc, ci pentru publicul meu."

Tamara Buciuceanu-Botez

Nu e iarna cum e vara
Nici actriţă ca Tamara

Horaţiu Mălăele

"Perla coroanei în spectacolul <> rămâne pentru mine Deidre O'Malley. Tamara Buciuceanu-Botez propune o compoziţie a cărei complexitate nu e egalată decât de mereu tinereasca îndrăzneală. Ea topeşte în această creaţie toate atributele marii sale personalităţi artistice, pune în joc ştiinţa sa de a îmbina nuanţele cu accente tari, acreala sau amărăciunea - cu umorul, francheţea cu încăpăţânarea, imprecaţia cu lacrima, forţa sa de a converti şarja în adevăr uman şi în emoţie. Cu un curaj nebun, ea riscă şi reuşeşte strălucit acel amalgam de seriozitate şi de comic, de gravitate şi de monumental, de extravaganţă şi de sublim, ce îi sunt caracteristice".

Natalia Stancu, cronică din martie 2002

Mihai Constantin este mândru de mătuşa sa

"Tamara este una dintre cele mai puternice persoane pe care le-am cunoscut vreodată în viaţă. Lângă ea am debutat acum 21 de ani (în filmul "Liceenii", în regia lui Nicolae Corjos) şi apoi am mai jucat împreună adesea pe scena Teatrului "Lucia Sturdza Bulandra". Paradoxal, e o mare actriţă de dramă. Întotdeauna i-a ajutat pe oamenii care i-au cerut acest lucru, fără rezerve, fără să aştepte un mulţumesc. Sunt mândru că avem acelaşi sânge". Acestea sunt cuvintele lui Mihai Constantin, fiul Iuliei Buciuceanu, sora Tamarei, şi al actorului George Constantin. Nepotul îşi adoră mătuşa. Dar actorul, cu exigenţa profesiei, o şi venerează ca actriţă, ceea ce îl include în numărul impresionant de fani pe care Tamara Buciuceanu-Botez şi i-a câştigat în peste cinci decenii de carieră.

În această seară, la TNB "Aşteptând la Arlechin"

Tamara Buciuceanu-Botez poate fi văzută în această seară, începând cu ora 19.00, în spectacolul "Aştepând la arlechin", de Noel Coward, care se joacă la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional "I.L.Caragiale". Din distribuţie mai fac parte actriţe mari ale ţării noastre: Simona Bondoc, Ioana Bulcă, Aimee Iacobescu, Silvia Năstase, Olga Delia Mateescu, Cesonia Postelnicu, Rodica Popescu Bitănescu, Sanda Toma şi Raluca Zamfirescu. Spectacolul prezintă o tulburătoare poveste despre condiţia artistului pentru care scena rămâne doar o amintire. Premiera a avut loc la data de 20 februarie 2002 şi de atunci se joacă mereu, fiind casa închisă.