Valeriu Gheorghiță, clarificări despre vaccinarea anti-COVID: „Persoanele vaccinate nu «elimină» nimic ce ar putea dăuna celor din jur”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valeriu Gheorghiță, medic și fost coordonator al campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a transmis un mesaj public de clarificare în legătură cu unele informații false care continuă să circule în spațiul public. 

Medicul Valeriu Gheorghiță a oferit clarificări despre vaccinarea anti-COVID FOTO: Facebook
Medicul Valeriu Gheorghiță a oferit clarificări despre vaccinarea anti-COVID FOTO: Facebook

Valeriu Gheorghiță, fost coordonator al campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, atrage atenția asupra unor mituri care continuă să circule în spațiul public. „Circulă în spațiul public ideea că persoanele vaccinate ar «transmite» altora proteine spike sau că ar exista un fenomen numit shedding (eliminare de particule virale după vaccin). Această afirmație este complet falsă și lipsită de fundament științific. Vaccinurile împotriva COVID-19 NU conțin virus viu și NU pot fi eliminate sau transmise către altcineva prin contact, relații intime, respirație sau fluide. Oamenii vaccinați nu reprezintă în sine un risc pentru nimeni”, a  transmis Gheorghiță într-o postare pe Facebook.

În plus, medicul explică mecanismul biologic al vaccinurilor ARN mesager: „ARN-ul mesager din vaccin este rapid degradat în interiorul celulei, iar proteina spike produsă temporar de organism este recunoscută de sistemul imunitar și se degradează la rândul ei într-un timp scurt. Nu rămâne în corp și nu se transmite altor persoane”.

Transfuziile de sânge de la persoane vaccinate sunt sigure

Un alt subiect vizat este cel al donării de sânge.Îngrijorările privind transfuziile de sânge de la persoane vaccinate sunt, de asemenea, nejustificate. Studiile și practica medicală arată clar că sângele provenit de la donatori vaccinați este sigur. Nu există niciun risc documentat ca transfuzia să transmită «proteine spike» sau să provoace efecte adverse asociate vaccinului. Centrele de transfuzie din întreaga lume (inclusiv România) au reglementări stricte, iar siguranța pacienților este prioritatea absolută”, a declarat Gheorghiță.

„Rolul nostru, ca medici, este să răspundem cu empatie și cu date clare”

Medicul încurajează informarea corectă și responsabilitatea în fața informațiilor false: „Este firesc ca oamenii să aibă întrebări și temeri atunci când circulă astfel de informații, mai ales în mediul online. Rolul nostru, ca medici, este să răspundem cu empatie și cu date clare, bazate pe știință și pe experiența clinică”. 

Valeriu Gheorghiță a încheiat printr-un mesaj clar pentru public: „persoanele vaccinate NU «elimină» nimic ce ar putea dăuna celor din jur”, ARN-ul mesager și proteina spike se degradează rapid, iar transfuzia de sânge de la donatori vaccinați este sigură. „Sănătatea publică depinde de încredere, informare corectă și respect reciproc”, concluzionează specialistul.

Controversa fenomenului „shedding” 

Clarificările lui Gheorghiță vin în contextul unor afirmații recente ale medicului pneumolog Flavia Groșan, care a susținut că un bărbat nevaccinat s-ar fi îmbolnăvit după ce a avut relații intime cu o parteneră vaccinată, atribuind simptomele fenomenului denumit „shedding”. Potrivit lui Groșan, proteina spike produsă de organismul vaccinat ar putea fi transmisă prin fluide corporale, provocând simptome precum oboseală extremă, dureri în piept și tulburări cognitive.

Reacțiile comunității medicale nu au întârziat să apară. Mai mulți specialiști au catalogat afirmațiile drept „inepții grosolane” și au atras atenția asupra efectelor periculoase ale dezinformării. Medicul Iuliu Torje a explicat că „shedding” este un fenomen care apare doar la vaccinurile cu virus viu atenuat și că vaccinurile anti-COVID nu conțin virus viu, deci „nu pot transmite nimic altcuiva”. Torje a subliniat că proteina spike produsă de vaccin este tranzitorie și nu se „scurge” în parteneri, iar ARN-ul mesager se degradează rapid, fără să se integreze în genom.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite