Un copil de 14 ani și-a recăpătat vederea, după un chin care a durat cinci ani: „Pleoapa s-a lăsat în jos“ VIDEO

0
Publicat:

Un băiat de 14 ani din Galați și-a recăpătat vederea, în urma intervenții chirurgicale complexe făcută de o echipă de medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi. Băiatul a fost operat de o tumora gigant orbitară de 8 centimetri.

Operația a fost un succes FOTO: Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași/Arhivă
Operația a fost un succes FOTO: Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași/Arhivă

Andrei Stănescu din Galați, un adolescent de doar 14 ani, a trăit cu umbra unei tumori orbitare timp de cinci ani. O povară pe care niciun copil nu ar trebui să o poarte. O povară care i-a furat lumina din ochi.

Andrei a ajuns a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, unde a fost supus unei intervenții speciale și rare. Tumoarea orbitară de 8 cm a fost îndepărtată cu succes.

„Nu simțeam nimic. Nu mă durea. Doar pleoapa s-a lăsat în jos. Vedeam foarte puțin. Nu mi-am dat seama că am o tumoră, dar ochiul era jos și m-am dus la spital să mă caut. Le mulțumesc foarte mult. Medicii și asistentele s-au comportat foarte frumos cu mine și le mulțumesc foarte mult”, a declarat Andrei Stănescu. 

„A venit la noi la spital pentru că ochiul stâng îi ieșea din orbită. Asta se numește exoftalmie. Nu mai vedea bine cu ochiul stâng și atât cât vedea, vedea dublu. Copilul are o evoluție din 2019 a bolii, când a fost supus prima dată unei intervenții chirurgicale într-o clinică din țară. După care a urmat încă alte trei intervenții chirurgicale, ultima fiind realizată aici, la noi, la Iași, în care s-a reușit să scoatem complet tumoarea de orbită. Mai bine zis, o tumoră de glandă lacrimală, care ca urmare a faptului că a fost rezecată incomplet, a recidivat. Tumora este o tumoră benignă, drept urmare chirurgia este considerată și ca posibilitate de vindecare”, a  explicat conf. univ. dr. Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași. 

Un caz medical dificil

Potrivit specialistului, tumorile orbitare sunt tumori rare, însă pot provoc un handicap major pentru pacient. 

„Noi nu operăm mai mult de 15 tumori pe an și incidența lor este mică datorită patologiei și frecvenței lor în populația generală. Dar atunci când apar sunt catastrofale pentru că determină un handicap major pentru pacient, scade vederea și nu mai vede bine. Sau în situații critice, când poate să îi pună în pericol chiar și viața, pentru că tumorile se extind în toată cutia craniană, și de aceea în anumite situații nu mai putem face nimic, și pacienții se pierd prin patologia oncologică pe care o au. Intervențiile chirurgicale la nivelul orbitei au un grad de complexitate înaltă pentru că toată orbita ca atare, e o cavitate mică. Nu vorbim de un volum foarte mare în care tot ce există acolo din punct de vedere anatomic este funcțional”, mai transmis dr. Lucian Eva. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite