UE obligă companiile aeriene să reducă CO2
0
Comisia Europeană a publicat lista companiilor aeriene care vor trebui să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon începând din 2012 pentru a putea opera în Uniune Europeană, în cadrul unui sistem de plată intens criticat, informează NewsIn.
Emisiile de gaze de seră ale industriei aviatice reprezintă în prezent 3% din totalul emisiilor europene de CO2.
UE a impus o nouă lege pentru acest sector de la 1 ianuarie în mod unilateral, şi în pofida opoziţiei majorităţii ţărilor membre ale Organizaţiei Internaţionale de Aviaţie Civilă (OACI), cât şi a protestelor companiilor din Asociaţia internaţională de transport aerian (IATA). Astfel, de la 1 ianuarie 2012, toate companiile aeriene, europene sau nu, care operează în UE vor trebui să-şi plafoneze emisiile de CO2 la 97% din nivelul anual de referinţă, calculat de la media anilor 2004-2006.
În plus, companiile aeriene vor trebui să plătească 15% din permisele de poluare ţărilor europene în cadrul unei burse de tranzacţionare, restul fiind gratuit.























































