Transplant la ambii plămâni, realizat cu succes după metoda perfecționată în pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi pacienți cu cancer la plămâni în stadiu avansat au fot supuși unui transplant la ambii plămâni, realizate de medicii din Chicago. Procedura a fost perfecționată în timpul pandemiei în intervenţiile asupra pacienţilor bolnavi de COVID-19.

Transplant pulmonar dublu  FOTO Pixabay
Transplant pulmonar dublu FOTO Pixabay

Transplantul a fost o reușită pentru ambii pacienți, care sunt în viață și sunt, acum, sănătoși.

Când cancerul se întinde de la un plămân la altul şi nu mai răspunde la tratamente precum radioterapia sau chimioterapia, pacienţii rămân, de regulă, fără nicio altă opţiune. Aşa a fost cazul unui pacient, Albert Khoury, un american de 55 de ani din Chicago, care a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în 2020, potrivit NBC News. În ciuda tratamentului primit, tumorile, care inițial i-ai afectat un plămân, s-au extins, apoi, și la celălalt. Bărbatul ajunsese în stadiul 4 al bolii, cel mai avansat. „Mi-au spus: petrece cât mai mult timp cu fraţii tăi. Mai ai câteva luni de trăit”, a povestit bărbatul.

Prima persoană care a primit ambii plămâni la transplant

Însă, în septembrie 2021, Khoury a devenit prima persoană cu cancer în stadiu atât de avansat care a fost supusă unui transplant la ambii plămâni. De atunci, de aceeași procedură a beneficiat şi Tannaz Ameli, o femeie de 65 de ani. „Doar dacă toate celelalte opţiuni sunt epuizate luăm în calcul o astfel de procedură”, spune doctorul Ankit Bharat, şeful secţiei de chirurgie toracică de la Institutul de Medicină "Northwestern", unde au avut loc operaţiile.

În mod normal, transplantul pulmonar se face la un singur plămân. Însă există riscul ca, dacă şi celălalt plămân al pacientului este canceros, tumorile să se extindă din nou la plămânul transplantat. Acesta a fost și motivul pentru care Ankit Bharat și echipa sa au decis să încerce transplantarea ambilor plămâni în același timp.

Însă aceată abordare nu este potrivită pentru toți pacienții cu cancer la plămâni. Nici chiar cei care au cancer la plămâni în stadiu terminal, nu sunt toți eligibli, decât în cazul în care timprile sunt localizate la ambii plămâni, dar nu și la alte organe.

Dacă cancerul s-a întins în afara plămânilor, nu mai putem face transplantul”, spune Ankit Bharat.

În timpul procedurii, când plămânii sunt scoşi din pacient, acesta este ţinut în viaţă cu ajutorul unui aparat de bypass inimă-plămâni, scrie Digi 24.

Primele transplanturi duble, ralizate în pandemie

Primele transplanturi pulmonare duble au fost realizate de către medicii de la Institutul Northwestern în timpul pandemiei, la pacienți care sufereau de COVID-19 în formă avansată.

Am învăţat că este posibil să scoţi plămânii afectaţi sever, aşa cum era cazul majorităţii pacienţilor care aveau COVID, fără să răspândim bacteriile în fluxul sanguin. Acest lucru ne-a permis să învăţăm această nouă abordare, care sperăm să ajute cât mai mulţi pacienţi care au cancer”, a declarat Ankit Bharat.

Totuşi, procedura rămâne dificilă. „Este o operaţie de amploare, deci ai nevoie de cineva care poate tolera atât intervenţia chirurgicală, cât şi terapia imunosupresoare necesară după transplant”, a declarat doctorul William Dahut, cercetător şef la Societatea Americană împotriva Cancerului, adăugând că riscul de complicaţii rămâne mare.

Programul Institutului Northwestern îşi propune să efectueze operaţia pe 75 de pacienţi voluntari şi să arate procedura şi  medicilor din alte spitale. „Chiar dacă putem da o nouă şansă la viaţă doar în cazul câtorva pacienţi, tot este o realizare profundă”, spune Ankit Bharat.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite